23 aprilie – Ziua Bibliotecarului din România; Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor

Publicat: 24 aprilie 2018

Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, a organizat, luni, 23 aprilie 2018, începând cu ora 1000, o serie de manifestări dedicate Zilei Bibliotecarului din România, dar și Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor. Cu acest prilej a fost inaugurat și un nou serviciu – Biblioteca în aer liber.

Au fost alături de noi reprezentanți ai administrației publice locale, personalități ale județului, oameni de cultură, bibliotecari din bibliotecile publice și școlare teleormănene, membrele Centrului Socio-Cultural Femina, Alexandria, utilizatori ai bibliotecii. Ne-am bucurat de prezența domnului președinte al Consiliului Județean Teleorman – Ionel Dănuț Cristescu, care ne-a susținut încă de la demararea lucrărilor pentru acest proiect.

De susținere ne-am bucurat și din partea Primăriei Municipiului Alexandria, personal a domnului primar Victor Drăgușin, reprezentat la inaugurare de doamna Violeta Stanciu – inspector în cadrul Biroului Cultură, Sport, Tineret al Primăriei Alexandria.

De asemenea, au fost prezenți: Liliana Magheru – director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate – Compartimentul Educație, Cultură, Tineret din cadrul Consiliului Județean Teleorman, Ștefan Nedelcuță-Apope – director executiv Direcția Județeană pentru Cultură Teleorman, Elena Popa – manager Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, Pavel Mirea – manager Muzeul Județean Teleorman. Invitat de seamă a fost domnul Stan V. Cristea, istoric literar.

După rostirea cuvintelor de salut adresate de Președintele Consiliului Județean Teleorman – domnul Ionel Dănuț Cristescu și managerul Bibliotecii Județene Marin Preda Teleorman – domnul Viorel Fota, a fost tăiată panglica pentru inaugurarea noului serviciu oferit de bibliotecă.

Apoi, cei doi conducători de instituții au făcut un joc demonstrativ de șah și unul de tenis de masă.

A urmat, apoi, lansarea ediției 2018 a concursului național de lectură Bătălia cărților.  Colega noastră, Nicoleta Alexe – bibliotecar la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman – a prezentat informațiile privind regulamentul și perioada de desfășurare a acestuia la nivelul județului, dar și un scurt istoric al concursului.

Manifestările au continuat cu o serie de prezentări pe teme variate.

Astfel, Geanina Băețica, bibliotecar metodist la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a vorbit despre Biblioteca publică și rolul ei în comunitate, subliniind rolul important pe care îl au bibliotecile în comunitățile în care își desfășoară activitatea.

Despre noi, bibliotecarii ne-a dat prilejul să cunoaștem mai bine activitatea colegilor noștri din județ. Astfel, Florica Neguț – bibliotecar la Biblioteca comunală Liliana Grădinaru Peretu – a prezentat momente din activitățile desfășurate la bibliotecă.

Și pentru că, anul acesta, totul stă sub semnul Centenarului, Geanina Burcea – bibliotecar la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman – a adus în atenția celor prezenți faptele de vitejie ale oamenilor de pe aceste meleaguri în materialul Din însemnările eroilor teleormăneni ai Marii Uniri, făcându-se referire la cei care au luptat în Primul Război Mondial.

Apoi, Gheorghe Olteanu, coautor alături de Gheorghe Pietreanu al cărții Amintiri din tranșee, a vorbit despre eroii teleormăneni din cel de-al Doilea Război Mondial. Deși era ziua onomastică a domniei sale, a ales să o petreacă la bibliotecă alături de bibliotecarii și utilizatorii bibliotecii, lucru care ne-a onorat.

Statistici Web


12
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics