Anunt de eveniment „200 de ani de la naşterea scriitorului Nicolae Filimon”

Publicat: 3 septembrie 2019

Începând de vineri, 6 septembrie 2019,  Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, propune  vizitatorilor săi expoziţia de carte ,,200 de ani de la naşterea scriitorului Nicolae Filimon”

Nicolae Filimon, prozator, publicist, memorialist, instrumentist şi critic muzical s-a nascut la Bucuresti pe 6 septembrie 1819. Este al treilea din cei cinci copii ai Mariei şi ai lui Mihai Filimon.

Primele învăţături le primeşte la Şcoala Catihetică din curtea Bisericii Enei, acolo unde tatăl său era protopop. La 10 ani începe să cânte în corul bisericii, iar două decenii mai târziu devine epitropul bisericii unde a copilărit.

Înainte de a se remarca ca scriitor, desfăşoară o bogata activitate publicistică. A scris cronici muzicale şi teatrale pe care le-a publicat în ziarul Naţionalul, începând cu anul 1857. Primul său articol a apărut în primul numar al Naţionalului, fiind intitulat Teatrul italian. Paralelism între fosta directiune şi cele de astăzi.

Inspirat de literatura populară, scrie si publică în Ţăranul român basmele: Roman Năzdrăvan, Omul de flori cu barba de mătase sau Povestea lui Făt-Frumos şi Omul de piatră.

Colaborează de asemenea, cu revistele: Revista Carpaţilor, Independinţa, Tribuna română din Iasi, Dâmboviţa şi Buciumul.

Debutează editorial în 1860 cu Escursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice, critice (1858). Urmează în 1861 volumul de nuvele Mateo Cipriani, Bergam şi Slujnicarii.

Cea mai importantă opera a sa este însă romanul Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoarici mănâncă, publicat în foileton în „Revista română” a lui A.I. Odobescu în 1862-1863 şi apărută în volum în 1863. Romanul este o frescă a societăţii româneşti de la începutul secolului al XIX-lea.

După succesul cărții, creatorul lui Dinu Păturică își reia activitatea publicistică la revista lui Cezar Bolliac, „Buciumul”. Din păcate, un an mai târziu, la vârsta de 45 de ani, Nicolae Filimon moare răpus de tuberculoză. Autorul s-a stins din viață la București și a fost înmormântat în cimitirul Bellu din Capitală.

Expoziţia de carte cuprinde operă şi critică literară şi va rămâne deschisă publicului până pe 20 septembrie a.c.

Statistici Web


29
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics