Anunt de eveniment „IN CĂUTAREA BUCURIEI – Orașul oamenilor fericiți”

Publicat: 28 mai 2019

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Judetean Teleorman, organizează în data de 4 iunie 2019, la ora 15.30 la Sala de lectura, Vernisajul expozitiei „IN CAUTAREA BUCURIEI – Orasul oamenilor fericiti”.

Cursul „IN CĂUTAREA BUCURIEI” este o tema de dezvoltare personală deosebit de atractivă și de interesantă, concepută pentru copiii in vârsta de 4 pană la 11 ani, dar nu numai.

Intr-o lume in care oamenii mari iși găsesc tot mai greu motive pentru a fi bucuroși sau fericiți, copiii ajung și ei de timpuriu să simta că este greu, chiar foarte greu să fie fericiți.

Acesta este motivul care a stat la baza structurării conținutului teoretic și alegerii exercițiilor practice care au constituit suportul acestui curs.

Cursul are la bază curentul de gândire al  psihologiei pozitive care consideră că pentru a ne dezvolta și progresa cel mai important este să ne bazam pe propriile calități și resurse, să ne cultivam aptitudinile, optimismul și pofta de viața, să ne concentram pe ceea ce avem și să învățam să apreciem frumusețea în simplitatea vieții de zi cu zi.

Aceste principii au stat la baza creării acestui program de activități pentru copii care a urmărit cultivarea gândirii pozitive, a bucuriei și a stării de bine. Treptat, pe măsură ce sarcinile de lucru săptamanale și exercițiile practice au fost aplicate, copiii au trecut de la „emoția bucuriei” la BUCURIA ca atitudine fața de viața, dezvoltand premisele optimismului ca trăsătură a personalității lor în formare.

Pornind de la metafora călătoriei, cursul a parcurs o succesiune de „destinații” si locuri minunate pe Insula Bucuriei, tărâmul privilegiat al oamenilor care au descoperit secretele bucuriei.

La capătul acestei călătorii, copiii au aflat că starea de bine se afla in noi, că bucuria este una din cele mai valoroase resurse interioare care merită a fi cultivată pe tot parcursul vieții și care ne ajută să înfruntăm și să depașim greutățile.

Toți călătorii și căutatorii de comori au trecut prin multe peripeții, au întalnit locuri si lucruri minunate, iar la capătul drumului răsplata a fost pe măsura așteptărilor: au găsit  BUCURIA!!!

Pe parcursul acestei aventuri a cunoașterii, având la dispoziție pânza, pensule și culori acrilice, copiii au dat aripi imaginației și creativității lor pentru a construi „ORAȘUL OAMENILOR FERICIȚI”.

Tablourile micilor artiști ilustrează cu prisosință starea de bine și bucuria care au îinsoțit procesul creației acestor adevarăte opere de artă, prin culorile vii, strălucitoare, armonia si echilibrul formelor.

Expoziția rămâne deschisă publicului păna la data de 21 iunie.

Statistici Web


28
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics