Anunt de eveniment „Omagiu Zaharia Stancu”

Publicat: 29 noiembrie 2019

Marți, 3 decembrie  2019, începând cu ora 11, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, va avea loc manifestarea  ,,Omagiu Zaharia Stancu”dedicată împlinirii a 45 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului teleormănean.

Zaharia Stancu s-a născut la data de 5 octombrie 1902, în localitatea Salcia, județul Teleorman. Este al patrulea copil din a doua căsătorie a lui Tudor Stancu Mitroi și al Mariei.

A urmat  Facultatea de litere la Universitatea din București, iar după ce a primit diploma de licență (1933), a lucrat ca editor și a condus sau a colaborat la reviste precum ,,Azi”, ,,Lumea Românească”, ,,Revista română”, ,,Gândirea”.

A fost recunoscut atât ca poet cât și ca prozator de valoare încă din perioada interbelică, în cercurile literare și de către publicul larg.

Zaharia Stancu a fost director al Teatrului Național din București, membru al Comitetului de direcție al Editurii pentru Literatură și Artă, președinte al Uniunii Scriitorilor  și al Societății Scriitorilor Democrați din România .

Debutează în ziarul ,,Victoria” din Turnu Măgurele cu pamfletul ,,Mai puțină ingratitudine”, iar volumul  ,,Poeme simple” marchează, în 1927,  debutul editorial.

Romanul ,,Desculț” apare în 1948, iar până în 1988 apăruseră peste 20 de ediții și fusese tradus în 24 de limbi.

În anul 1954 este laureat al Premiului de Stat și Membru al Academiei Române. Pe plan international primește premiul ,,Gottfried von Herder”  în 1971

A încetat din viață  pe data de 5 decembrie 1974, la vârsta de 72 de ani.

Cu acest prilej va fi vernisată o expoziție de carte ce cuprinde opera scriitorului, precum și critică literară.

Bibliotecara Geanina Burcea va susține comunicarea  ,,Viața și opera lui Zaharia Stancu”  iar poeta Daniela Achim Harabagiu va recita poezii semnate Zaharia Stancu.

Statistici Web


15
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics