Anunt de eveniment „PRIETENIE… PE O… SFOARĂ…”

Publicat: 1 aprilie 2019

Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, în baza protocolului încheiat cu Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov, duce și în acest an tradiția mai departe, prin derularea Parteneriatului Educațional Național ”PRIETENIE…PE O…SFOARĂ”.

Proiectul se adresează preșcolarilor și elevilor de învățământ primar și se desfășoară în perioada aprilie-mai 2019.

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii a fost inițiată în anul 1967.

Această dată nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a cărților pentru copii, ea coincide cu ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen, scriitor danez, născut la 2 aprilie 1805, la Odense, care a încântat generații de copii și încă mai încântă cu povești precum: ”Hainele cele noi ale împăratului”, ”Fetița cu chibrituri”, ”Rățușca cea urâtă”, ”Mica sirenă”.

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, marcată anual pe 2 aprilie, este prilejul ideal pentru promovarea literaturii pentru copii și pentru a-i îndemna pe copii la lectură.

La Parteneriatul Educațional Național, ajuns la ediția a VII-a, vor participa peste 100 de instituții culturale din țară, printre care și Biblioteca Județeană ”Marin Preda”  împreună cu instituțiile de învățământ din Alexandria și din județ ce vor adera la proiect.

Tema propusă în acest an este dedicată celebrării operei lui Carlo Collodi, cea mai cunoscută lucrare a acestuia fiind ”Aventurile lui Pinocchio”.

Activitatea se va desfășura astfel :

– introducere în temă – câteva cuvinte despre partenerii din proiect, despre orașele unde vor pleca desenele etc.;

– prezentare power point despre viața și opera scriitorului Carlo Collodi;

– lectura unui capitol sau două din ”Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi;

– vor fi prezentate, copiilor, fișele de lucru ce vor fi colorate, decupate și lipite pe coli cartonate ;

– se va lipi o etichetă, în colțul din dreapta jos, cu numele copilului, școala (grădinița), clasa, localitatea;

– la finalul perioadei stabilite pentru activitate, o parte din lucrări vor fi trimise către bibliotecile partenere participante la Proiectul Educațional Național pentru a fi expuse la sediul lor, iar Biblioteca Județeană ”Marin Preda” va primi lucrări de la bibliotecile din țară, ce vor alcătui împreună cu cele rămase o expoziție permanentă la sediul său, în foaierul de la parterul instituției;

– se vor realiza fotografii atât în timpul activităților cât și la expoziția finală.

Biblioteca Județeană ”Marin Preda” invită cadrele didactice din instituțiile de învățământ să se implice în acest proiect național.

Detalii pot fi obținute la secția de împrumut la domiciliu pentru copii a bibliotecii județene sau la nr. de telefon: 0247310706 / int.107 (responsabil proiect Badea Livia – bibliotecar).

Statistici Web


20
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics