Anunt de eveniment „Programul european de educație cinematografică pentru tineri CinEd”

Publicat: 29 mai 2019

Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman continuă programul de educație cinematografică CinEd – European Cinema Education for Youth cu o nouă proiecție ce va avea loc joi, 06 iunie 2019, ora 1200 la Centrul de formare al instituției.

La activitate vor participa elevii clasei a V-a B de la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Alexandria însoțiți de profesor Tatiana Ciofalcă și bibliotecar Mariana Țiței.

Acest proiect european se află în cel de-al patrulea an de funcționare, celor șapte țări inițiatoare (Franța, Portugalia, Spania, Italia, România, Bulgaria și Cehia) adăugându-li-se mai apoi, un nou partener – Finlanda. Misiunea CinEd este de a include în fiecare an noi beneficiari, rețele asociate, precum și parteneri noi din alte țări, pentru a-și dezvolta și îmbogăți colecția de filme europene, a ajunge la cât mai mulți tineri și a deveni un program pe termen lung. Filmele sunt subtitrate în cele 8 limbi ale țărilor participante dar și în engleză și sunt însoțite de materiale didactice care pot fi folosite de către profesorii sau bibliotecarii implicați în proiect.

În Teleorman programul a fost lansat pe 21 aprilie 2016, cu ocazia Zilei Bibliotecarului. Tot atunci a avut loc și un training cu bibliotecarii din bibliotecile publice teleormănene.  

Filmul ales de data aceasta este Tigrul albastru/Modry tygr (Republica Cehă, 2012) în regia lui Petr Oukropec, tot el semnând și scenariul. Într-un oraș condus de un primar diabolic, un singur lucru poate salva vechea Grădină Botanică de la a fi demolată pentru a se construi în locul ei un centru multicultural: tigrul albastru. Depinde de Johanka și Matyas să apere tigrul de urzelile primarului și să salveze grădina.

La activitate va participa și criticul de film Georgiana Vrăjitoru (NexT Film Education) care va discuta cu elevii pe marginea filmului prezentat.

Programul va continua și în anul școlar următor.

Statistici Web


28
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics