Anunt de eveniment „Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondiala a Cărții și a Dreptului de Autor”

Publicat: 17 aprilie 2019

Marți, 23 aprilie 2019, începând cu ora 1030, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, va avea loc o serie de activități dedicate Zilei Bibliotecarului din România și Zilei Mondiale a Cărții și a Dreptului de Autor.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”. Se recunoaște, astfel, rolul important pe care îl au bibliotecarii  în viața comunităților.

Tot în data de 23 aprilie se sărbătorește, în întreaga lume, Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, aceasta fiind organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, a publicării şi a recunoașterii drepturilor de autor. Prima manifestare s-a desfăşurat în anul 1995. Data de 23 aprilie nu a fost aleasă întâmplător: marchează trecerea în nefiinţă a doi titani ai literaturii universale – William Shakespeare şi Miguel de Cervantes.

Anul acesta avem o triplă sărbătoare deoarece 2019 a fost instituit „Anul Cărții” în România. Principalul program „România citește” are drept scop promovarea lecturii în școli prin intermediul unor activități săptămânale.

Activitățile organizate de Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman cu prilejul acestor evenimente vor cuprinde:

  • Vernisajul Trienalei Internaționale de Gravură, ediția a II-a
  • Decernarea diplomelor de excelență acordate de Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman partenerilor: ZuZu Caratanase, Răzvan Dragoș și Irina Rușanu
  • Lansarea concursului de lectură Bătălia cărțilorediția 2019, proiect coordonat de Nicoleta Alexe și Livia Badea, bibliotecare la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
  • Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor – Cărți aniversate în 2019 – prezintă bibliotecar metodist Geanina Băețica, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
  • Despre noi, bibliotecariiȘezătoare la bibliotecă, momente din activitatea Bibliotecii comunale „Liliana Grădinaru” Peretu – prezintă bibliotecar Florica Neguț
  • O altă dimensiune a sentimentelor – moment poeticDaniela Harabagiu
  • Anul Cărții – 2019 – Cartea anului – proiect susținut de bibliotecar Geanina Burcea, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman

Statistici Web


20
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics