Anunt Eveniment „“Bătălia cărților” – ediția 2018”

Publicat: 26 aprilie 2018

Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, organizează, în perioada mai-octombrie a.c., o nouă ediție a concursului național de lectură pentru copii (11-13 ani) și adolescenți (14-18 ani) – “Bătălia cărților”.

          Startul concursului a fost dat în data de 23 aprilie a.c., cu prilejul Zilei Bibliotecarului din România” și a “Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor”.

Titlurile propuse pentru ediția din acest an, câte 10 pentru fiecare

categorie, sunt: pentru copiiTimm Thaler sau râsul vândut de James Krüss, David și vioara lui  de Eleanor H. Porter, Inima de samurai de Margi Preus, Viața secretă a lui Daisy Fittzjohn de Tania Unsworth, 35 de kile de speranță de Anna Gavalda, Vânătorii de cărţi de Jennifer Chambliss Bertman, Din 7 în 7 de

Holly Goldberg Sloan, Din capul meu de Sharon Draper, Bufnițe de Carl Hiaasen și O vară cu Isidor de Veronica Niculescu, iar pentru adolescențiAbsolut tot de Nicola Yoon, Scrisori de dragoste către cei plecați de Ava Dellaira, O mare de lacrimi de Ruta Sepetys, Regele alb de György Dragoman, Universul pe umerii tăi de Jennifer Niven, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman, Legenda de Marie Lu, Privighetoarea de Kristin Hannah, Drumul către libertate de Yeonmi Park și Inocenții de Ioana Pârvulescu.

Condițiile de participare rămân aceleași ca și la edițiile precedente și anume: concurenții trebuie să citească toate cele 10 cărţi incluse în concurs, până la sfârșitul lunii octombrie 2018, să completeze pentru fiecare carte câte o fișă de lectură și să acorde puncte de la 1 la 5 pentru fiecare carte citită (1 – punctaj minim, 5 – punctaj maxim).

Înscrierile se fac pe toată perioada concursului, la sediul bibliotecii județene, la compartimentele Împrumut documente pentru copii (bibliotecar responsabil Livia Badea) și Împrumut documente pentru adulți (bibliotecar responsabil Nicoleta Alexe). Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0247/310706 int.108.

Finala judeţeană a concursului va avea loc în luna noiembrie a.c. – cu

prilejul “Zilelor Bibliotecii Județene Marin Preda” – și va cuprinde: dezbaterea Convinge-mă să citesc!, în cadrul căreia participanţii vor susţine cartea preferată și vor răspunde la întrebări pe marginea cărţilor prezentate, jurizarea şi festivitatea de premiere.

Participantul de la fiecare categorie, care va prezenta cel mai frumos şi mai argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări, va deveni Cititorul anului în Teleorman şi va participa la finala naţională, ce va avea loc la începutul anului 2019, iar cartea care va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea anului.

 

Statistici Web


25
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics