Anunt Eveniment „Ziua Internațională a Teatrului”

Publicat: 24 martie 2017

Actorii din întreaga lume sărbătoresc, pe 27 martie, Ziua Internațională a Teatrului, eveniment marcat în fiecare an prin citirea unui mesaj scris de o personalitate de renume mondial.

Ziua Mondială a Teatrului a fost creată în 1961 de către Institutul Internațional de Teatru și este, de atunci, sărbătorită anual în centrele institutului și de comunitatea teatrală internațională.

Primul Mesaj Internațional de Ziua Internațională a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau (Franța) în 1962. Alte personalități care de-a lungul timpului au scris mesaje de Ziua Teatrului sunt Arthur Miller, Laurence Olivier, Peter Brook, Pablo Neruda, Maurice Bejart, Radu Beligan (1977) si Eugen Ionescu (1976).

Teatrul reprezintă o sursă de divertisment și inspirație care are puterea de a uni diversele culturi și popoare.

Cu acest prilej, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Marin Preda”, luni, 27 martie 2017, începând cu orele 9.30, se vor desfășura o serie de activități culturale:

  • Va fi vernisată expoziția de carte ”Dramaturgi români”.

Volumele propuse sunt semnate de cunoscuți scriitori români, dintre care amintim: Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Alexandru Kirițescu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu,Eugen Ionescu, Mihail Sebastian,Tudor Mușatescu,Marin Sorescu, Horia Lovinescu, Paul Everac, Tudor Popescu,Ion Băieșu, etc.

  • Elevi ai Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare Alexandria vor prezenta schița Bacalaureat de I.L. Caragiale, sub coordonarea doamnei prof. Roxana Lăduncă
  • Elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai ViteazulAlexandria vor prezenta piesele de teatru : La visite de I.L. Caragiale, coord. prof. Simona Petrică și Mirelea Velcea, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, coord. prof. Florentina Dumitru și Anuța Voinea, respectivp;Un amănunt de Mircea Santimbreanu,coord. prof. Elena Drăgan.
  • Apoi, de la ora 11.00, va avea loc lansarea piesei de teatru Soarta de Constantin Victor și Iliescu Valerian, în prezența autorilor.

Piesa este pusă în scenă de Echipa de teatru Thalia a Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu Alexandria, sub coordonarea doamnei director prof. Gina Curea.  Regia aparține domnului profesor Ștefan Vătăman, iar distribuția aparține elevilor: Buzică Florin Cristian, Preda Virginia Diana, Mocanu Elena Sabina, Ionescu Alexandru Georgel,Manea Andrei Cătălin, Cucu Valentin Alexandru, Rădoi Robert Alexandru, Pârvu Elena Adriana, Zorilă Alexandra, Colea Ștefan, Coșovei Bianca Florentina și Pintilie Rodica. Muzica este asigurată de către elevul Dumitrache Mihai, iar luminile de Gruia Mihai Mugurel.

Amintim că domnul comisar șef (r) Iliescu Valerian este și autorul volumului Dragoste pe vit lansat în decembrie 2015 la sediul bibliotecii noastre, carte care s-a bucurat de un real succes, ce a fost tradusă apoi și în limba bulgară la solicitarea autorităților de peste graniță (1000 de exemplare) și distribuită în bibliotecile din satele românești de dincolo de Dunăre.

Lansarea peste graniță a avut loc în data de 9 mai 2016 (cu prilejul omagierii martirilor uciși în Războiul de Independență de la 1877), în localitatea Plevna la Muzeul Panorama în prezența directorului Muzeelor Militare din Bulgaria, alături de personalități din județele Olt, Teleorman dar și din lumea culturală din Bulgaria.

Afis:

17440056_1113469822116136_1094533707_n

Statistici Web


10
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics