Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman în topul bibliotecilor publice din țară.

Publicat: 25 octombrie 2019

Activitatea Bibliotecii Județeane  Marin Preda Teleorman a fost recunoscută la nivel national. Asociația Națională a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România a oferit instituției noastre Premiul Cel mai bun serviciu inovativ de biblioteca  pentru  Atelierele de dezvoltare personală  inițiate și organizate de Biblioteca Judeteană Marin Preda Teleorman. Acesta nu a fost însă singura disctincție primită de biblioteca judeteană.  Deasemenea, Biblioteca Județeană  George Barițiu Brașov  a acordat Bibliotecii Județene Marin Preda  Premiul MONICA ANDRIESEI   pentru merite deosebite in activitatea de bibliotecă.

Premiile, care se acorda anual, au fost decernate într-un cadru festiv  la Conferința  Natională a  Asociației Naționale a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România, desfasurată în perioada 20-23 octombrie  la Miercurea-Ciuc în județul Harghita, acolo unde  Biblioteca Județeană  Marin Preda Teleorman a fost reprezentată de o delegație formată din Viorel Fota – managerul instituției și bibliotecarele Geanina Burcea, Livia Badea și Daniela Onel.

Cu acest prilej bibliotecarii din  toată țara au avut posibilitatea sa își împărtașeacă propriile experiente, proiecte și activitații desfasurate in cadrul instituțiilor unde îsi defasoara activitatea. Astfel, in cadrul atelierelor profesionale Idei SMART pentru biblioteci dinamice, Geanina Burcea, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană ,,Marin Preda” Teleorman a reținut atentia publicului cu prezentarea  Centrului  de performanţă ,,Niculae Moromete” al Bibliotecii Judeţene ,,Marin Preda” Teleorman, proiect care ar putea deveni unul de interes național.

Desfășurată sub genericul Servicii moderne de bibliotecă și transformarea digitală, conferința a fost o buna ocazie  pentru bibliotecarii, prezenți la eveniment,  să se pună la curent cu ultimele nouțăți în materie de finanțare dar și  cu  tehnologiile  moderne care își găsesc tot mai mult locul în bibliotecile publice.

În cuvântul de deschidere al conferinței, președintele ANBPR, Sorina Stanca, a insistat pe promovarea activitățiilor desfăsurate în bibliotecile publice și pentru o mai bună finanțare a acestor instituții de cultură. Astfel, Mărioara Ene, expert  în proiecte de mobilitate pentru domeniul școlar și educația adulților, ANPCDEFP, a vorbit despre programul  Erasmus+ , ca importantă sursă de finanțare pentru dezvoltarea instituțională a bibliotecilor. Alte teme de interes pentru bibliotecari dezbătute in cadrul conferinței desfașurate la Miercurea-Ciuc  au vizat: Gândirea antreprenorială, leadership și inovație – competențe-cheie pentru conducerea bibliotecilor, De la inovație la servicii moderne sustenabile în bibliotecile noastre dar și despre acces și oportunități de dezvoltare durabilă a bibliotecilor publice.

Video

 

Imagini



Statistici Web


29
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics