Bibliotecarii teleormăneni la GAUDEAMUS 2019

Publicat: 27 noiembrie 2019

În perioada 20-24 noiembrie 2019 s-a desfăşurat, la Bucureşti, în Pavilionul B2 Romexpo,  cea de-a XXVI-a ediţie a Târgul Internațional de carte Gaudeamus, iniţiat şi organizat de postul public de radiodofuziune, Radio România. Ediţia 2019 s-a desfăşurat sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Peste 8.000 mp de standuri au găzduit sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri.

Printre cei care au participat anul acesta la Gaudemus  s-au numărat şi bibliotecari de la Biblioteca Judeteana „Marin Preda” Teleorman, prezenţi la manifestările din data de 21 noiembrie. Pe lângă vizitarea standurilor celor peste 300 de edituri româneşti şi străine, aceștia au avut prilejul să asiste la o serie de lansări de carte. Și scriitorii teleormanăneni au avut parte de momente speciale în cadrul târgului. Astfel,  Florin Burtan și-a prezentat volumele „Răni călătoare”(proză) și„Tărâmul pierdut”(versuri), ambele aparute la editura Neuma. Alături de autor, care a acordat autografe cititorilor au fost și  Stan V. Cristea și Nicoleta Milea. Un eveniment special, la care bibliotecarii teleormăneni au participat, a fost și lansarea volumului „Cine-i păzește pe paznici? Gânduri de zi și de noapte”, semnat de Dorel Vișan. Pe langa întâlnirea cu îndragitul actor, publicul a avut parte de un recital de poezie  și sesiune de autografe.

Târgul se desfăşoară anual la Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci etc.

Imagini de la eveniment:

Statistici Web


15
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics