Caravana NES(U)PUSELOR a pornit din Teleorman

Publicat: 16 mai 2019

În septembrie 2018, Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman răspundea invitaţiei venite din partea De Basm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi şi încheia cu aceasta un parteneriat pentru derularea unui proiect cultural în contextul celebrării Centenarului României.

Proiectul, ce presupunea diseminarea volumului Nes(u)pusele – 100 de femei pentru 100 de ani de Românie modernă (vol.1), publicat în octombrie 2018, urma să se desfăşoare în cursul lunii mai 2019, în localităţile Botoroaga, Izvoarele, Tătărăştii de Jos şi Troianul.

Astfel, în data de 13 mai a.c., Caravana Nes(u)puselor a pornit în periplul său teleormănean, dar şi naţional în acelaşi timp, de la Botoroaga, unde protagonişti au fost elevii clasei a II-a, însoţiţi de doamna învăţătoare Sonia Mirişte. Aceştia au avut prilejul să o cunoască pe una din autoarele cărţii – Iulia Iordan, dar şi pe una dintre “nesupuse” – Ruxandra Mateescu.

Desfăşurată sub forma unui atelier educativ, în cadrul căruia elevii au fost antrenaţi în activităţi interactive (discuţii, lectură, storytelling) şi recreative (desen), întâlnirea a avut loc la căminul cultural, cu sprijinul doamnei Elena Fulgheci, bibliotecar la biblioteca  publică “Ion Creangă” din localitate.

De la Botoroaga, Caravana Nes(u)puselor a mers la copiii de la Izvoarele, care au aşteptat nerăbdători să afle şi ei poveştile de viaţă ale unor femei românce, care s-au făcut remarcate în diverse domenii de activitate.

Pornind de la exemplul lor, elevii clasei a II-a de la Şcoala gimnazială din Izvoarele, însoţiţi de doamnele Culcea Stela – director şi Petcu Cezariana Patriana – bibliotecar la biblioteca publică din localitate, au fost stimulaţi să îndrăznească să creadă că şi visele lor pot deveni realitate ca ale eroinelor din carte.

Periplul teleormănean al Caravanei Nes(u)puselor a continuat în data de 14 mai a.c. la Tătărăştii de Jos, unde a făcut faţă cu brio unui auditoriu impresionant, pentru că la atelier au participat elevi ai claselor a II-a, a III-a şi a IV-a, însoţiţi de doamnele Mariana Constantinescu – învăţătoare, prof. Penelopa Elena Brătescu – director, de Tatiana Alina Gemălescu – bibliotecar la biblioteca publică din localitate, Marinela Ruşanu – bibliotecar la Biblioteca municipală “Gala Galaction” Roşiorii de Vede, dar şi de oficialităţi. Cu toţii au participat la atelier şi au fost implicaţi în activităţile desfăşurate.

După amiaza, caravana a poposit la Şcoala gimnazială din Troianul, fiind aşteptată de elevii clasei a VI-a, însoţiţi de doamna director Ionela Călin, care au avut parte de aceeaşi experienţă inedită şi plăcută de care se bucuraseră colegii lor din satele prin care mai trecuse Caravana Nes(u)puselor.

Un lucru e cert după tot acest periplu: copiii au descoperit că există eroine nu numai în cărţile cu poveşti, ci şi în viaţa de zi cu zi, poate chiar mai multe decât în cărţi şi chiar lângă ei, deşi nu sunt suficient de cunoscute.

La finalul atelierelor, fiecare dintre ei a fost stimulat să scrie despre eroinele sau modelele feminine din viaţa lor, cu atât mai mult cu cât au primit câte şi câte un caiet de basm.

CARAVANA NES(U)PUSELOR va merge şi în judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Vâlcea, Sibiu şi Vrancea, ducând şi acolo poveştile de viaţă ale unor femei curajoase, care pot fi luate drept model de viaţă de către copii, indiferent de genul lor.

Statistici Web


28
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics