Dublă lansare de carte

Publicat: 8 iunie 2022

Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman a organizat marți, 7 iunie 2022, lansarea volumelor  de versuri Gânduri așezate în rânduri și Cu pașii prin destin, semnate Ramona Beiu.

În cuvântul de deschidere, managerul bibliotecii, Valentina Pașa a prezentat poeta și a adresat mulțumiri celor care și-au făcut timp pentru un act cultural menit să sprijine entuziasmul unui început și să-și hrănească cu frumos și bucurie sufletul.

Prezent la eveniment, Haralambie Epure, prefectul județului Teleorman, a menționat că este onorat să fie alături de oameni care aduc cinste județului prin talent și dăruire și răspunde cu drag invitației bibliotecii care face posibil ca aceștia să fie cunoscuți și ascultați. Domnia sa a adresat felicitări Ramonei Beiu atât pentru debutul editorial, dar și pentru coordonarea trupei de dans Grana.

Un mesaj filmat, derulat pe ecranul videoproiectorului, al cunoscutului actor teleormănean George Robu,  adresat poetei cu ocazia lansării, un elogiu poeziei, dar și un mare regret de a nu fi prezent și fizic, s-a continuat cu un moment de mare încărcătură emoțională dat de neașteptata sa apariție. Regalul actoricesc dăruit, surpriză și nesfârșită bucurie pentru poetă, a constituit,  dincolo de un act artistic de excepție, și o autentică lecție de viață  prin care s-a cinstit și demonstrat prietenia.

Volumele de poezii au fost prezentate de doamna Gabriela Marin, profesor de limba română la Liceul Teoretic “Alexandru Ghica”, iar poeta Elena Bîrchi  a susținut un  recital din poeziile Ramonei.

În cuvântul său, Ramona Beiu a vorbit cu sinceritate despre sine și despre temele abordate în creațiile sale, mărturisind că se inspiră din viața sa precum și din tot ceea ce o înconjoară.

La eveniment s-au alăturat prieteni vechi, Cătălin Filip și Marian Căldărușă și fetele din Trupa de dans Grana. Dansatorii au transmis tuturor bucurie, originalitate, creativitate și emoție.

A urmat un recital de muzică populară autentică susținut de două soliste de renume Georgiana Tundrea și Emilia Drejoi, nepoate ale poetei, care au ținut să vină din județul Olt pentru a contribui la bucuria și reușita evenimentului.

Activitatea culturală s-a încheiat cu o sesiune de autografe.