E carte, e film la bibliotecă
Sub acest generic s-a desfășurat în data de 9 aprilie a.c., în Centrul de Formare al Bibliotecii Judeţene Marin Preda Teleorman, prima proiecție de film din acest an, fiind vorba de ecranizarea romanului “Prințul” de Tudor Teodorescu-Braniște.
Ca de fiecare dată, proiecția de film a fost precedată de o prezentare a autorului operei literare care a inspirat filmul, dar și a volumelor lui Teodorescu-Braniște, pe care biblioteca le deține în colecțiile sale.
A urmat proiecția filmului “Orient Express” realizat în anul 2004 după romanul amintit mai sus, un film care a fost apreciat de auditoriu având în vedere distribuția din care au făcut parte nume sonore ale cinematografiei românești: Sergiu Nicolaescu – actor, scenarist și regizor în același timp, Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Valentin Teodosiu, Dan Puric, Cristian Șofron și mai tinerii Daniela Nane, Ioana Moldovan, Dan Bittman, Florin Zamfirescu.
Așa cum era și firesc, finalul a aparținut discuțiilor pe marginea ecranizării și a impresiilor lăsate de aceasta asupra participanților, concluzia la care s-a ajuns fiind aceea că și cartea și filmul invită, în egală măsură, la reflecție.
Imagini de la eveniment:
Evenimente Recente:
- Constantin Titel Petrescu. Drama unui social democrat autentic
- Premierea elevilor câștigători la concursul județean de creație literară ,,Copiii noștri talentați” ediția a XIX-a
- Lansare de carte: ‘Statornicia iubirii’ de Rodica Topuzu Udrea
- Omagiu Zaharia Stancu
- Marea Unire a românilor – 1 decembrie 1918
- 110 ani de la nașterea scriitorului Eugen Ionescu
- Activități în cadrul Centrului de performanță „Niculae Moromete”
- ZILELE BIBLIOTECII JUDEȚENE “MARIN PREDA” TELEORMAN Ediția a XXI-a
- E carte, e film la bibliotecă
- CinEd – Educație cinematografică pentru tineri