Olimpiada de Benzi Desenate, Ediția a III-a, 2022

Publicat: 10 februarie 2022

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman continuă cu ediția a III-a a concursului Olimpiada de Benzi Desenate, inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu – autor și profesor de benzi desenate, sub egida Campionatului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române. Ediția din acest an este dedicată Jocurilor Olimpice de iarnă și se va desfășura sub moto Împreună pentru un viitor comun (moto oficial al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing 2022). Prin acest concurs ajutăm elevii din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal să-și descopere talentul de a desena, de a colabora și de a socializa. Concursul se desfășoară în perioada 11 februarie-25 aprilie 2022
În acest an sunt două teme pe categorii de vârstă:

Tema pentru elevii claselor I-IV –  Povești cu Bing Dwen Dwen (mascota Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, China) și Quukkel (mascota Festivalului Olimpic de Iarnă al Tineretului European de la Vuokatti, Finlanda). Cele două mascote se întâlnesc și împreună descoperă sporturile de iarnă;

Tema pentru elevii claselor V-XIIPovești în care echipamentul sportiv de iarnă devine personaj de bandă desenată (exemplu: schiurile zburătoare, patinele dansatoare, pucul cel năzdrăvan, bobul vitezoman, etc).

Tema concursului ne aduce mai aproape de Eroii sportului românesc prin Poveștile campionilor olimpici ai României.
Olimpiada de Benzi desenate este un Concurs Național de benzi desenate și este desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

OBIECTIVE:

1: Conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor naționale care au ridicat România la cel mai înalt nivel de performanță olimpică. Promovarea copiilor și tinerilor talentați la desen și literatură prin lucrări de benzi desenate.

2: Organizarea, implementarea și premierea participanților la concursul de benzi desenate.

3: Atragerea și implicarea școlarilor, elevilor, învățătorilor și profesorilor în concursul organizat în cadrul Olimpiadei de Benzi Desenate, ce are scopul de a stimula latura creativă și de a transmite, prin lucrările de benzi desenate realizate, un mesaj prin desen și text cu privire la olimpiadă și spiritul olimpic.

4: Promovarea și mediatizarea rezultatelor la nivel național.

ETAPELE OLIMPIADEI:

  1. Stabilirea componenței echipei de elaborare a concursului. Stabilirea componenței comisiei de evaluare a lucrărilor (juriul).
    2. Promovarea concursului prin: rețele de socializare și media (presa scrisă și online, radio, tv), ateliere de benzi desenate online si offline în școli și licee, biblioteci, festivaluri și alte evenimente culturale, participarea la activități sportive pe plan local și național.
    3. Trimiterea lucrărilor se va realiza de Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.
    4. Jurizarea lucrărilor înscrise în concurs.
    5. Premierea lucrărilor câștigătoare.

CONCURSUL:

Tema acestei ediții este variată și va oferi elevilor de toate vârstele posibilitatea de a se regăsi în poveștile de benzi desenate realizate de ei.

TEMA PENTRU ELEVII CLASELOR I – IV: Povești cu Bing Dwen Dwen (mascota Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, China) și Quukkel (mascota Festivalului Olimpic de Iarnă al Tineretului European de la Vuokatti, Finlanda). Cele două mascote se întâlnesc și împreună descoperă sporturile de iarnă.

TEMA PENTRU ELEVII CLASELOR V – XII: Povești în care echipamentul sportiv de iarnă devine personaj de bandă desenată (exemplu: schiurile zburătoare, patinele dansatoare, pucul cel năzdrăvan, bobul vitezoman, etc).

Lucrările trebuie să abordeze:

– povești ale celor două mascote si sporturile de iarnă;

– povești în care echipamentul sportiv de iarnă prinde viață;

– mesajul spiritului olimpic;

– una dintre valorile olimpismului: excelența, spiritul de echipă, prietenia, fair play-ul, toleranța, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte.

 

Regulament de desfășurare:

  1. Condiții de participare: concursul este destinat doar școlarilor și elevilor (clasele I – XII).
  2. Specificații tehnice: metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate: desen în creion, contur, culoare (creioane colorate, carioci, tempera, acuarelă) sau alb-negru cu nuanțe de gri. Se va lucra pe vertical.
  3. Dimensiunea lucrării:

format A4 pentru clasele I – IV

format A3 pentru clasele V – XII

  1. OBLIGATORIU: În partea de sus a lucrării trebuie trecut titlul poveștii și numele autorului (elevului), iar în partea de jos a lucrării trebuie trecute clasa, școala și orașul / comuna. Lucrările care nu vor conține aceste detalii, vor fi eliminate din concurs.
  2. Participanții vor concura în următoarele grupe: clasa I, clasa a II-a, clasa a II-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a clasa a VII-a, clasa a VIII, clasa a IX-a, clasa a X-a, clasa a XI-a, clasa a XII-a.
  3. Lucrarea trebuie să fie realizată de un singur elev care-și asumă originalitatea subiectului, a poveștii în benzi desenate. Orice idee copiată, va fi eliminată din concurs.
  4. Lucrarea de bandă desenată trebuie realizată pe o singură pagină /planșă. Fiecare concurent poate participa cu o singură o singură pagină /planșă. Participanții care vor trimite mai mult de o pagină, vor fi eliminați din concurs.
  5. Paginile / planșele de bandă desenată ale participanților vor fi trimise prin transfer electronic (weetransfer) via email, scanate la rezoluția 300 dpi, in format jpg, până la finalul lunii aprilie 2022. Orice lucrare primită după data de 1 Mai 2022 nu va fi luată în considerare pentru concurs.
  6. Înscrierea paginilor / planșelor de bandă desenată în concurs se face prin intermediul Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman, coordonator proiect-Badea Livia, Secția de împrumut pentru copii, telefon: 0247 310 706
  7. Prin înscrierea și participarea la concurs, fiecare școlar / elev declară că este autorul unic al lucrării şi posedă drepturile de autor personale şi economice asupra acesteia, iar lucrarea în speță nu va aduce prejudicii asupra drepturilor sau intereselor unor terţi.
  8. Organizatorii concursului nu își asuma nici o responsabilitate privind eventualele încălcări ale dreptului de autor.
  9. De asemenea, prin înscrierea în concurs, școlarul / elevul își exprimă acordul cu utilizarea lucrării, parțial sau integral de către organizatori, în scopul promovării Olimpiadei de benzi desenate, cât și pentru realizarea unor expoziții cu cele mai bune lucrări intrate în concurs.

Evaluarea paginii /planșei de bandă desenată:

Un juriu format din specialiști (membrii COSR, autori de benzi desenate, jurnaliști sportivi, scriitori) vor avea în vedere următoarele:

– respectarea specificațiilor tehnice

– originalitatea lucrărilor (text și desen)

– acuratețea stilului

Se vor acorda premii pentru fiecare grupă de participare: un loc I; un loc II; un loc III.

Se vor acorda 3 mențiuni pentru fiecare grupă de participare.

Toți participanții vor primi diplome de participare via e-mail.

Cele mai bune lucrări vor fi expuse în incinta unor muzee și în alte instituții de cultură din țară.

Prin înscrierea în concurs, Participanții declară că sunt de acord cu prelucrarea datelor personale necesare înscrierii, cu faptul că au luat la cunoștință de prevederile Regulamentului privind protecția datelor cu caracter personal prezentat pe site-ul: http://www.cosr.ro/politica-confidentialitate.

Data și locul galei de premiere se va anunța la o dată ulterioară.

Parteneri instituționali: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret, Muzeul Municipiului București, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecilor din România (ABR).

Parteneri media: Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Junior International TV, Zile și Nopți, Mangalia News, Radio Prodiaspora, Ultima Oră, BD Historia – benzi desenate istorice, Comics Didactic.