În luna aprilie, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la nașterea scriitorului teleormănean Gala Galaction, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman aduce în atenția publicului viața și opera autorului, prin expoziția de carte din colecțiile bibliotecii dar și documente și manuscrise inedite semnate de Gala Galaction, din colectia lui Teodor Săceanu.
Gala Galaction, pe numele său real Grigore Pişculescu, s-a născut la 16 aprilie 1879, în satul Dideşti din Teleorman, fiind primul fiu al familiei lui Nicolae Pişculescu, care se trăgea dintr-o familie bogată de aromâni, mama sa fiind fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roşiorii de Vede. Încă din primii ani ai vieţii a fost atras de biserică, familia sa învăţându-l tainele Sfintei Scripturi şi dragostea de Dumnezeu.
A absolvit şcoala generală în satul natal, apoi a urmat şcoala de la Roşiorii de Vede, iar în iunie 1890, s-a înscris la Liceul Sf Sava din Bucureşti, unde avea să-l cunoască pe Tudor Arghezi, de care îl va lega o prietenie profundă pentru tot restul vieţii. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Litere, fiind atras de o carieră didactică. Tot atunci, a început să frecventeze cercul literar al lui Alexandru Macedonski. În primul an de facultate, pleacă în pelerinaj la mănăstirile din Moldova, unde devine fascinat de viaţa monahală. Tot atunci adoptă pseudonimul literar Gala Galaction, după o inscripţie întâlnită pe zidul Mănăstirii Neamţ. Abandonează Facultatea de Litere, înscriindu-se la cursurile Facultăţii de Teologie, iar pseudonimul său literar urma să devină numele său de călugăr după ce va fi intrat în monahism. Doar că o întâmplare aparte a făcut ca viitorul său la mănăstire să fie pus pe plan secund. Aflat în pelerinaj la Mănăstirea Agapia, fiind însoţit de N.D. Cocea, Galaction o cunoaşte pe verişoara acestuia, pe nume Zoe Marcoci, care era mai tânără cu 11 ani, de care se îndrăgosteşte iremediabil. A urmat o perioadă de corespondenţă intensă între cei doi, apoi a urmat căsătoria, în anul 1903 şi renunţarea lui Galaction la viitoarea sa viaţă monahală.
Alături de prietenul său Tudor Arghezi, Galaction a avut o activitate publicistică intensă, editând revistele Cronica şi Spicul, în perioada 1915-1918.
La vârsta de 43 de ani, este hirotonit preot, în perioada 1922-1926, a activat ca misionar în Arhiepiscopia Bucureştilor, iar între anii 1926-1941, a fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exceza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău, unde, mai târziu, a devenit decan.
În perioada 1928-1934, realizează cea mai importantă misiune a sa, după o muncă titanică, traducerea Sfintei Scripturi din ebraică şi greacă, în limba română. Traducerea a fost realizată şi cu sprijinul părintelui Vasile Radu, iar lui Galaction îi aparţin cărţile deuterocanonice, lov şi Noul Testament. În anul 1941, se întoarce la Bucureşti, unde este numit profesor la catedra de Exegeza Vechiului Testament, la Facultatea de Teologie, până în anul 1947. În anul 1947, renunţă la postul de profesor universitar, este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Române. În anul 1954, Gala Galaction a fost ales membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi tot atunci, devine deputat în Marea Adunare Naţională, poziţie din care a militat pentru neimplicarea politicului în activitatea bisericii. Un an mai târziu este ales membru de onoare al Academiei Române.
În perioada 11 septembrie 1898 – 11 septembrie 1955, Gala Galaction a umplut nouă caiete de manuscrise, în care a consemnat evenimentele şi trăirile din viaţa preotului şi scriitorului, dând naşterea unui amplu Jurnal, cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română, scriitorul încredinţând manuscrisele Jurnalului, spre păstrare şi publicare postumă, celor patru fiice ale sale.
A realizat o excepţională activitate literară şi publicistică, materializată în volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului.
Dintre lucrările sale teologice pot fi menţionate Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului – în 1926, Cartea creștinului ortodox – 1926, Meditare la rugăciunea domnească adică Tatăl nostru – în 1927, Răbdare și nădejde – conferință – în 1928, Psaltirea proorocului și împăratului David. Traducerea preoților Vasile Radu și Gala Galaction – 1929, Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței – 1930, Biblia Românească – 1943, Epistola lui Aristeia – în 1948, în fapt Discursul de recepție la Academia Română, Din exegeza Noului Testament – 1948.
Printre lucrările sale literare laice, amintim volumul de nuvele şi schiţe Bisericuța din Răzoare – 1914, Eminescu – 1914, Clopotele din mănăstirea Neamțu – 1916, La țărmul mărei (Reverii. Note) – 1916, Răboj pe bradul verde – 1920, Toamne de odinioară – 1924, Caligraful Terțiu. Adevăr și închipuire – 1929, romanul Roxana – 1930, Papucii lui Mahmud – 1931, romanul în două volume La răspântie de veacuri – 1935, fantezia dramatică Rița Crăița – 1942, volumul de nuvele şi foiletoane În grădinile Sf. Antonie – 1942, şi memorialul de călătorie Mangalia – 1947.
Pentru activitatea sa excepţională, a fost recompensat cu mai multe premii şi distincţii: Premiul Academiei Române – în 1915, Premiul Societății Scriitorilor Români – 1933, Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a – 1934, Premiul Național Literar – 1935, Premiul Național pentru proză – 1942, Medalia „Meritul Cultural” în grad de comandor – 1947 şi Ordinul Muncii, clasa I – 1954.
În urma unei congestii cerebrale, își va petrece ultimii ani de viață în pat.
Gala Galaction a murit la 8 martie 1961, la București, fiind înhumat, două zile mai târziu, la Mănăstirea Cernica.
Gala Galaction ar putea fi descris ca un scriitor profund legat de tradițiile și valorile românești, cu o preocupare distinctă pentru dimensiunea spirituală a vieții. Lucrările sale sunt adesea caracterizate prin simplitatea și sinceritatea expresiei, cu o atenție deosebită acordată detaliilor și atmosferei locale. Tematicile sale recurente includ portretizarea vieții rurale, dilemele morale și religioase, precum și lupta individului cu destinul său.