Personalitatea lunii decembrie

Nicolae Labiș

În luna decembrie, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman aduce în atenția publicului viața și opera scriitorului Nicolae Labiș, prin expoziția de carte din colecțiile bibliotecii.

Nicolae Labiș s-a născut pe data de 2 decembrie 1935, în Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava. Începe școala primară în satul natal, având-o învățătoare pe mama sa. Trăiește experiența unei vieți lipsite de griji, într-o familie iubitoare și în mijlocul naturii „veșnic încântătoare”.

La vârsta de 5 ani învață să citească de la elevii mamei sale. Până la vârsta școlară citește mai multe cărți de povești și desenează cu vocație după diferite ilustrații. Primele versuri le-a scris la finalul clasei I.

Copilăria lui a fost marcată de două experiențe, una fericită și alta tragică. Peisajul miraculos al pădurilor din zonele premontane, pe care copilul le colindă împreună cu tatăl său, întâlnind sălbăticiuni, ciobani cu turme de oi, își lasă amprenta asupra acestuia.

În clasa a III-a, cu prilejul unei serbări școlare, se afirmă surprinzător cu primele versuri satirice Telegrame. În clasa a IV-a era un pasionat cititor de povești, povestiri și poezii specifice vârstei.

Urmează ciclul gimnazial și studiile liceale la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni. Continuă, îndrumat de profesorul de limba română, Vasile Popa, să compună, adunând poezii într-un caiet, sub titlul Cântecul unui adolescent.

Adună folclor, culege din zona natală poezii populare care vor fi publicate postum. Însemnări de lectură, rezumate și câteva versuri se regăsesc într-un jurnal, sub genericul Antologie și informații literare. Se face cunoscut în mediile școlare ca autor de versuri. La 13 ani conduce cenaclul literar.

În anul 1950 participă la Consfătuirea Tinerilor Scriitori din Moldova, fiind cel mai tânăr dintre participanți. Uimește prin cultura vastă și se impune „ca o minune locală”. În decembrie 1950 i se publică în revista Iașul nou poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, considerată debut. Îi apar în același periodic și alte versuri, unele semnate cu pseudonimul N. Mălin.

În clasa a X-a este destins cu premiul I la Concursul Național de Limba și Literatura Română. Apare poezia Gazeta de stradă, considerată debut bucureștean, în Viața românească, numărul 6.

În 1952, selectat prin concurs, este înmatriculat la Școala de literatură „Mihail Eminescu” din București, unde îi are ca profesori pe Camil Petrescu, Tudor Vianu și Mihail Sadoveanu. Face parte din echipa redacțională a revistei Ani de ucenicie, scoasă de elevii Școlii de literatură „Mihail Eminescu”. După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care o abandonează încă din primul an. Este redactor la Contemporanul și Gazeta literară.

În anul 1954 publică în Viața românească poemul Moartea căprioarei, care îi face cunoscut talentul și sensibilitatea poetică.

Anii 1955 și 1956 sunt ani productivi de creație literară. Publică în majoritatea revistelor literare ale timpului și colaborează intens la revistele pentru copii. Îi sunt editate două cărți de versuri Primele iubiri și Puiul de cerb.

În 1956 predă la tipar Lupta cu inerția, care va apărea, cenzurată, după moartea lui.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Nicolae Labiș suferă un accident de tramvai și se stinge după aproape două săptămâni de agonie. Pe patul de spital a dictat poezia Pasărea cu clonț de rubin, care a fost inclusă în volumul postum Lupta cu inerția.