Remember Marin Preda

Publicat: 12 mai 2020

Biblioteca Județeană ,,Marin Preda” Teleorman organizează în perioada 16 mai – 1 iunie a.c. o expoziție de carte și materiale documentare care marchează împlinirea: a 40 de ani de la trecerea în neființă a scriitorului teleormănean, patron spiritual al acestui lăcaș de cultură din anul 1991, a 40 de ani de la apariția de la apariția romanului Cel mai iubit dintre pământeni, a 65 de ani de la apariția romanului Moromeții și a 101 ani de la înființarea editurii Cartea Românească.

Deşi produsă prea devreme, la mai puţin de 58 de ani, dispariţia neaşteptată a lui Marin Preda (5 august 1922, com. Siliştea-Gumeşti, jud. Teleorman – 16 mai 1980, com. Mogoşoaia, jud. Ilfov) nu a diminuat în vreun fel popularitatea de care s-a bucurat la vremea respectivă cel care avea să fie denumit de către Eugen Simion ca fiind “un scriitor naţional: un talent, adică, mare şi o conştiinţă mare”.

Marin Preda s-a născut la 5 august 1922, la Siliștea-Gumești, fiind al cincilea copil al lui Tudor Călărașu și al patrulea al Joiței Preda. Chiar daca în actul de naștere i-a fost trecut ca nume de familie numele mamei, întrucât cei doi soți și-au legalizat abia în anul 1940 căsătoria, pe tot timpul cât a rămas în sat, Marin Preda a purtat numele tatalui, Călărasu.

Abia în momentul în care a plecat să dea admitere la Școala normală din Câmpulung Muscel și a trebuit să treacă numele real, în actul de înscriere a fost consemnat pentru prima dată numele adevărat al copilului, cel ce avea să se transforme peste ani în renume.

Marin, încă de la naștere, era un copil firav, dar cu toate acestea era perseverent în tot ceea ce făcea, mai ales îi plăcea foarte mult să citească.

Primele clase le-a parcurs cu greu, având multa treabă cu păscutul oilor, cu care își petrecea mai tot timpul liber. Chiar dacă nu avea, cum se spune astăzi, condiții pentru lectură, copilului firav și obosit de treburile la care era supus aproape forțat, atât în gospodarie cât și la școală, unde nu se împacă deloc cu materiile care nu-i puteau schimba imaginația, îi plăcea foarte mult sa citească povestiri istorice și să-si imagineze întâmplări ciudate.

La examenul de absolvire a ultimei clase (a VII-a) a reușit să fie primul, iar dorința sa cea mare era să continue școala și să devină învățător în satul natal, drept pentru care s-a înscris la Școala normală din Câmpulung Muscel. Respins din cauza miopiei, Marin Preda se înscrie la Școala normală din Abrud, trecând examenul de bursa cu media 10.

Anul 1942 reprezintă pentru Preda debutul cu schița Pîrlitu’ în pagina literară Popasuri a ziarului Timpul, pentru ca un an mai târziu să-i apară mai multe povestiri și nuvele în Timpul, Vremea și Evenimentul zilei: Strigoaica, Calul, Salcîmul, Noaptea, Colina, La cîmp, Rotila.

Din 1943 până în 1945 își satisface stagiul militar la Turnu Magurele, de unde le scrie, printre alții, lui Miron Radu Paraschivescu și Geo Dumitrescu, după care se întoarce la București și devine corector la ziarul România liberă, de unde trece pentru câteva luni secretar de presă în Ministerul Informațiilor (1946), apoi lucrează în aparatul Societății scriitorilor (1947-1948) și, în sfârșit, face parte din redacția revistei lunare Viața Românească, întâi ca redactor în secția de proză (1952) și apoi ca redactor-șef adjunct al publicației.

Activitatea literară și-o reia în 1945, cu nuvela Iubire, publicată în revista Viața socială C.F.R., apoi colaborează la Lumea, Studentul român și Contemporanul cu nuvele și schițe, din care va alcatui primul său volum, Întîlnirea din pămînturi, apărut în primavara lui 1948, la editura Cartea Romaneasca, după ce, cu un an mai înainte, o versiune mai puțin elaborată a aceluiași volum fusese respins la concursul de debut al editurii Cultura Națională.

Un an mai tarziu îi apare nuvela Ana Roșculet, carte ce devine ținta unor violente atacuri publicistice, iar „în jurul scriitorului se ivește o maladie inventată: naturalismul.”

Tot în acest an scrie prima versiune a Morometilor, de care nu este, însă, mulțumit și pe care o lasă să zacă în sertare mai bine de cinci ani, dupa cum el însusi mărturisește.

În 1952 îi apare nuvela Desfășurarea, mai intâi în Viața Românească (nr.8-9/1952), apoi în volum separat, pentru care a primit Premiul de Stat pentru literatură.

Tot în acest an o cunoaste pe Aurora Cornu, cu care va trăi o frumoasă, dar din pacate scurtă poveste de dragoste din cauza firii ei nestatornice, a dorinței acesteia de a vedea lumea, după cum ea însăși a mărturisit într-un interviu.

A umblat, într-adevar, toată viaţa prin lume, aşa cum a visat, dar nu şi-a mai găsit niciodată locul. Singurul ei acasă a rămas inima lui Marin Preda. El s-a mai recăsătorit de două ori, a avut-o pe Eta, care l-a îngrijit, apoi pe Elena, care i-a dăruit doi fii.

În aceasta perioada, a conviețuirii cu Aurora Cornu și la îndemnul acesteia, Marin Preda a decis să refacă Moromeții, astfel că, în decembrie 1955, ”Moromeții apăreau… Aventura în care demult conștiința mea era implicată continua…”

Anul acesta romanul Moromeții împlinește 65 de ani de la apariție și  a fost considerat înca de la început o capodoperă pentru care autorul a primit cel de-al doilea sau Premiu de Stat pentru literatură.

Referitor la roman, Nicolae Breban spune :„Moromete înseamnă în primul rând lansarea unui personaj. Cea mai mare forţă a scriitorului nu e să facă metafore, forţa scriitorului să creeze, precum Dumnezeu sau zeii, o figură de bronz care să rămână peste secole. Ca Hamlet, ca Don Quijote, ca Raskolnikov… Or, Moromete e şi el un monument de bronz! Preda a creat un personaj şi va rămâne în literatura română prin Moromete (…)”

Alte două nuvele, Ferestre întunecate (aparută initial fragmentar în Gazeta literară  și apoi în volum, în 1956) și Îndrăzneala (1959) sunt evenimentele cele mai importante ale operei scriitorului până la romanul Risipitorii, a cărui primă ediție a apărut în 1962, urmând ca în 1969 să apară cea de-a doua ediție într-o formă revizuită.

Anul 1967 este anul apariției celui de-al doilea volum al Morometilor, apărut ca și primul, de altfel, mai întâi în Viața Românească și apoi în ediție separată, volum ce a exercitat “o lungă și durabilă înrâurire asupra evoluției prozei românesti contemporane”.

Un an mai târziu i se joacă drama în trei acte Martin Borman, aparută în același an în volum; tot acum apare romanul Intrusul, distins cu premiul pentru proza al revistei Viața Românească.

Făcând parte de peste un deceniu din conducerea Uniunii Scriitorilor, în noiembrie 1968 a fost ales vicepreședinte al acesteia, iar din 1970 a fost numit director al editurii Cartea Românească, cea mai prestigioasă și mai veche editură românească, înființată în anul 1919.

În anul 1948, editura este desființată de regimul comunist. Este reînființată în anul 1970 ca editură a Uniunii Scriitorilor din România, sub conducerea scriitorului Marin Preda, având ca scop promovarea scrisului românesc prin publicarea scriitorilor români consacrați și promovarea tinerilor autori. Până în 1989 a dominat piața culturală românească, publicând peste 5.000 de titluri, într-un tiraj total de peste 10 milioane de exemplare. Din redacția condusă de Marin Preda făceau parte Mihai Gafița, Alexandru Paleologu, Georgeta Dimisianu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Ciobanu, Magdalena Bedrosian, Florin Mugur, Sorin Mărculescu, Cornel Popescu. Anul acesta, editura atinge 101 ani de existență.

Asadar, Marin Preda s-a remarcat nu numai ca scriitor, ci și ca editor de cărți.

În 1971 începe lucrul la Marele singuratic, roman ce apare în 1972 și pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor.

Tot în același an, 1971, apare Imposibila întoarcere, culegere de articole, amintiri, eseuri, note, al carei  nucleu l-au constituit colaborările scriitorului în anul precedent la revista Luceafarul, în cadrul rubricii Săptămînal. În 1973 apare volumul Convorbiri cu Marin Preda de Florin Mugur, constând într-o serie de interviuri ce aduc informații legate de procesul de creație, amintiri, considerații generale despre istorie și rostul artei.

Un an mai târziu, în 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Române, secția de știinte filologice, literare și artistice, iar în 1975 apare primul volum al romanului Delirul, care cunoaste în doua ediții succesive un răsunator succes de public.

Asadar, Delirul urma să aibă două volume și împreună cu Moromeții să constituie un ciclu, fiind intercalat între cele două volume ale Moromeților, dar din cauza morții autorului cel de-al doilea volum al Delirului n-a mai apucat sa fie scris.

Deși cititorii așteptau cel de-al doilea volum din Delirul, Marin Preda editează, în 1977, Viața ca o pradă, considerat “roman autobiografic”, ce înfățișază copilăria și adolescența personajului narator, clipele petrecute de acesta la școală, dar sunt rememorate și începuturile literare ale scriitorului, cartea încheindu-se cu evocarea momentului apariției primului volum din  Moromeții.

Pentru acest volum, Marin Preda a primit Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor.

În 1980, cu câteva luni înaintea neașteptatei morți a scriitorului, apare romanul în trei volume Cel mai iubit dintre pământeni, care s-a bucurat de un urias succes, dar și de critică, fiind una dintre cele mai citite și mai discutate cărți ale deceniului nouă al secolului XX.

Romanul, aflat acum la 40 de ani de la apariție, este uimitor prin faptul că  într-o epocă literară dominată de cenzură spune adevărul despre anii 50, ani ai instaurării totalitarismului în Romania. Marin Preda, prozatorul care, ca toţi marii scriitori, în anumite momente de cumpănă, a ştiut să-şi rişte confortul, poziţia, liniştea, să iasă, cu viaţa lui cu tot, în faţa contemporanilor şi să apere dreptul la taină al creaţiei (Adrian Păunescu).

Titlul romanului poate fi citit ca semn al pledoariei disperate pe care autorul o face pentru o morală a iubirii, pentru depășirea eșecului, pentru revalorificarea stimei față de persoană, de individualitate, prin depășirea confuziei dintre persoane și bunuri, dintre „om în general” și omul ca unicat. Prozatorul, trăiește „cu acea încredințare eternă a oricărui povestitor că o dezvăluire modifică ceva, în sine sau în celălalt”.

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e…” –  cuvintele, citate după Apostolul Pavel, cu care se încheie romanul invită încă cititorul spre analiza sentimentelor,  spre căutarea fericirii prin iubire.

La 16 mai 1980, Marin Preda se stingea din viață, lăsând în urma sa proiecte nerealizate, opere ce așteptau să fie finalizate, nereușind să spună tot ce avea de spus. Învăluită în mister rămâne povestea morții, dar şi povestea manuscriselor lui Preda, o parte din ele dispărute după ce au fost ridicate de Procuratură şi Securitate.

Chiar dacă timpul nu a avut răbdare cu Preda, dispărut înainte de a împlini 58 de ani, scriitorul a lăsat literaturii române un tezaur. „Moromeţii“, „Delirul“, „Întâlnirea din pământuri“, „Cel mai iubit dintre pământeni“, „Marele singuratic“ sunt doar câteva dintre comorile lăsate literaturii române de prozatorul teleormănean considerat unul dintre cei mai mari scriitori ai ultimului sfâşit de secol.

Expoziția poate fi vizionată în filmarea atașată.

Video

Foto