„Tainele bibliotecii”
Miercuri, 1 aprilie 2026, Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman a primit vizita elevilor claselor I A și a II-a D de la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” Alexandria, coordonați de doamnele învățătoare Loredana Chircu și Gabriela Bojă și a preșcolarilor grupelor mari de la Grădinița nr. 3 Alexandria, însoțiți de doamna educatoare Irninis Alexandra Ștefan. Îndrumați de doamna bibliotecar, cei mici au pășit în universul fascinant al cărților prin proiectul „Tainele bibliotecii”.
Copiii au aflat cum s-a născut scrisul, cum se transformă o idee în carte și cum ajunge aceasta la cititor. Au descoperit regulile de împrumut la domiciliu și elementele care alcătuiesc o carte. Încântați, au răsfoit și citit povești frumos ilustrate, atât cunoscute, cât și mai puțin întâlnite, explorând cu curiozitate fondul de carte destinat lor.
Proiectul „Tainele bibliotecii” îi ajută pe cei mici să îndrăgească lectura și să descopere bucuria cunoașterii într-un mod jucăuș și interactiv.

Evenimente Recente:
- Mircea Scarlat – 75 de ani de la naștere
- Sărbătorile Pascale – ediția a II-a
- Emil Cioran – 115 ani de la naștere
- „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii”
- Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului
- „Tainele bibliotecii”
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Noutăți editoriale – luna aprilie 2026
- Tainele bibliotecii
- Virginia Woolf – 85 de ani de la moarte
