În vizită la bibliotecă
Miercuri, 9 aprilie 2025, elevii clasei a VI-a A, de la Școala Gimnazială Mihai Viteazul Alexandria însoțiți de doamna profesoară Elena Peșu, au petrecut o zi specială la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman. Vizita a fost o ocazie minunată pentru copii să descopere universul cărților și să afle cum pot deveni cititori activi ai bibliotecii.
Ghidați de doamna manager Valentina Pașa și bibliotecari, elevii au aflat cum este organizat fondul de carte și secțiunile dedicate lor, dar mai ales cât este de ușor să se înscrie și să împrumute cărți. Au fost încântați să afle că pot participa la activițățile organizate de bibliotecă, dar și la concursurile de lectură și de creație literară Bătălia Cărților și Copiii noștri talentați.
Vizita a fost primită cu entuziasm de către elevi, care și-au exprimat dorința de a reveni cât mai curând la bibliotecă, de data aceasta în calitate de cititori.
Astfel de experiențe îi ajută pe copii să prindă drag de lectură și să înțeleagă cât de fascinantă poate fi lumea poveștilor, atunci când o descoperi cu inima deschisă.
Evenimente Recente:
- Personalități culturale teleormănene
- Monografii ale unor localități din județul Teleorman
- Ziua Europei sărbătorită la bibliotecă
- Tainele bibliotecii – proiect cultural-educativ
- Lucian Blaga – 130 de ani de la naștere
- Clubul CODE Kids Teleorman – Roboțeii interactivi – a patra întâlnire
- Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman reprezentată la Conferința Națională ANBPR
- Noutati editoriale luna mai
- Ziua Bibliotecarului și Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor
- Atelier Pascal – 2025, Vernisajul expoziției Reinterpretări colorate