Biblioteca Altfel
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman continuă să fie una dintre destinațiile preferate ale cadrelor didactice în cadrul programului național „Școala Altfel”, oferind copiilor experiențe educative și culturale memorabile.
Marți, 16 decembrie 2025, instituția a primit vizita copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Alexandria, grupa mare A, însoțiți de doamnele educatoare Gherghina Doncuță și Daniela Feraru. Pentru cei mici, întâlnirea cu biblioteca a reprezentat o experiență inedită și plină de emoție.
Copiii au asistat la un program de colinde susținut de elevii mai mari de la Școlile Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alexandria și „Sfinții Voievozi” din Bragadiru, alăturându-se apoi acestora și interpretând, la rândul lor, colinde de sărbători.
Vizita a inclus un tur al expozițiilor deschise în această perioadă la Sala de lectură, urmat de oprirea la Compartimentul de Împrumut pentru Copii, unde cei mici au descoperit fascinanta lume a cărților cu povești și personaje îndrăgite. Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea doamnei manager Valentina Pașa, care le-a oferit copiilor informații și explicații adaptate vârstei lor.
Prin astfel de activități, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman își reafirmă rolul de partener educațional al școlilor și grădinițelor, contribuind la apropierea copiilor de lectură, cultură și valorile autentice ale copilăriei.

Evenimente Recente:
- Gala voluntarilor, a punctelor de informare europeană și a partenerilor Europe Direct Teleorman
- Proiect transfrontalier – „Prietenie fără granițe”
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman la Biblioteca Județeană Marin Preda
- Sărbătoarea Crăciunului la bibliotecă
- Biblioteca Altfel
- Biblioteca Altfel
- Sărbătoarea Crăciunului la bibliotecă
- Cenaclul revistei „Teleormanul Cultural” – ediția decembrie 2025
- CODE Kids Teleorman – Roboțeii Interactivi – Activitate de sărbătoare
- Biblioteca Altfel
