Biblioteca Altfel

Publicat: 17 decembrie 2025

Miercuri, 17 decembrie 2025, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a fost vizitată, în cadrul programului Școala Altfel, de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Alexandria, grupa mijlocie, însoțiți de doamnele educatoare Alina Boangher și Marilena Mantia.

Micii vizitatori au fost primiți de doamna Elena Iconaru, bibliotecar în cadrul Compartimentului de Împrumut pentru Copii, care le-a citit povestea „A venit Crăciunul” de Jane Chapman. Atmosfera caldă și primitoare a bibliotecii, alături de cărțile viu colorate, a stârnit curiozitatea și entuziasmul copiilor, aceștia fiind fascinați de lumea poveștilor descoperite aici.

Pentru a mulțumi gazdelor, copiii au interpretat colinde specifice sărbătorilor de iarnă, aducând un plus de bucurie și emoție momentului. La finalul vizitei, micii oaspeți au fost răsplătiți cu dulciuri, într-o atmosferă festivă, plină de zâmbete.

Activitatea a contribuit la apropierea copiilor de carte și lectură, promovând biblioteca drept un spațiu prietenos și educativ, dedicat descoperirii și învățării.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics