Dublă lansare de carte – Rădăcinile dorului și Ciuleanda ideilor mele

Publicat: 26 august 2025

În cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Alexandria, a avut loc o dublă lansare a cărților Rădăcinile dorului și Ciuleanda ideilor mele, semnate de scriitorii teleormăneni George Băicoianu și Cristian-Gabriel Moraru, marți, 26 august 2025, un prilej de întâlnire cu literatura, emoția și sensibilitatea creației literare contemporane.

Evenimentul a fost deschis de managerul instituției, doamna Valentina Pașa, care a prezentat invitații și a mulțumit celor prezenți pentru participarea lor la sărbătoarea culturală. Din partea administrației locale, viceprimarul Municipiului Alexandria, domnul Augustin Ioan, a felicitat autorii pentru contribuția adusă culturii și a adresat urări de “La mulți ani!” tuturor alexăndrinilor.

Criticul literar, doamna Domnița Neaga a vorbit despre volumul Ciuleanda ideilor mele, semnat Cristian-Gabriel Moraru – o personalitate activă în viața culturală a județului și director al Revistei “Teleormanul Cultural”. Cartea, structurată în două părți, cuprinde poeme și aforisme, surprinzând “starea de spirit prin care trece poetul prins în actul creației literare”. În viziunea Domniței Neaga, “pentru autor, actul de creație reprezintă o adevărată liturghie a sinelui, iar titlul însuși sugerează intensitatea trăirii poetice”.

Despre volumul Rădăcinile dorului al poetului George Băicoianu a vorbit doamna Virginia Vini Popescu, care a transmis de asemenea, urări de bine comunității alexăndrinene. Scriitoarea a remarcat încărcătura emoțională și sentimentală a poeziilor, “dorul” fiind prezentat ca un sentiment profund, cu rădăcini adânci în sufletul autorului. Cartea se încheie cu un capitol dedicat lui Mihai Eminescu, poetul național, la care George Băicoianu se raportează ca la un reper fundamental al literaturii române. În același timp, scriitoarea Virginia Vini Popescu a vorbit și despre Cristian-Gabriel Moraru, apreciindu-l pentru fidelitatea și dăruirea cu care conduce “Teleormanul Cultural”, o publicație de prestigiu pentru județ și pentru cultura națională.

Criticul literar, domnul Cristian-Gabriel Moraru a mulțumit publicului și invitaților, vorbind despre semnificația volumului său, dar și despre parcursul său literar.

Poetul George Băicoianu, la rândul său, a adresat mulțumiri organizatorilor și celor prezenți, mărturisind firea sa sensibilă și citind o poezie din noul volum, spre emoția tuturor.

Evenimentul cultural a fost completat de un moment muzical susținut de cantautorul Nicușor Lină, care a interpretat trei melodii compuse pe versurile poetului George Băicoianu: Dor de Eminescu, Bătrânul lăutar și Verde-albastru. Publicul a primit cu aplauze atât versurile, cât și muzica inspirată din creația autorului.

Evenimentul s-a încheiat cu oferirea de diplome de excelență, în semn de recunoștință pentru contribuția scriitorilor la promovarea poeziei, într-o atmosferă caldă și emoționantă, confirmând faptul că literatura rămâne un spațiu al întâlnirii, al memoriei și al sensibilității, chiar într-o lume tot mai digitalizată.

Cei prezenți au primit în dar cărți semnate de către cei doi autori teleormăneni.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics