Lansarea volumului „Deliana” de Eugenia-Lucica Delcea
Luni, 3 noiembrie 2025, începând cu ora 11:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman, va avea loc lansarea celui mai recent volum semnat de Eugenia-Lucica Delcea, în parteneriat cu Fundația Națională „Niște Țărani”, o fantezie epico-lirică intitulată „Deliana”.
Autoare cunoscută pentru sensibilitatea scrisului său, Eugenia-Lucica Delcea este bibliotecară, poetă și publicistă. A debutat publicistic în anul 1995, cu articole în reviste de specialitate, iar debutul editorial s-a produs în 2022, prin volumul „Dansul norilor – Lița, Valea Mare”, un poem epic cu valențe monografice, apărut la Editura Liane Books. De-a lungul timpului, a publicat poezii, epigrame, parodii, recenzii și evocări în diverse reviste locale.
Evenimentul de lansare al volumului „Deliana” se anunță a fi un moment deosebit pentru iubitorii de literatură, reunind scriitori, editori și critici literari de seamă, precum: Sorin Mihăilescu, Daniel Niculescu, Maria Peșu, Valeriu Ion Găgiulescu, Ion Al. Stănescu, Ștefan Stănculescu și Iancu Bâță.
Expoziția tematică de la „Dansul norilor – Lița, Valea Mare”, vol. 1, la „Deliana” apartinând doamnei Eugenia-Lucica Delcea, aduce în fața invitaților, cărți, reviste și fotografii.
Prin această nouă apariție editorială, Eugenia Lucica Delcea invită cititorii într-un univers imaginar în care poezia se împletește cu fantezia și reflecția, oferind o lectură rafinată și emoționantă.

Evenimente Recente:
- Gala voluntarilor, a punctelor de informare europeană și a partenerilor Europe Direct Teleorman
- Proiect transfrontalier – „Prietenie fără granițe”
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman la Biblioteca Județeană Marin Preda
- Sărbătoarea Crăciunului la bibliotecă
- Biblioteca Altfel
- Biblioteca Altfel
- Sărbătoarea Crăciunului la bibliotecă
- Cenaclul revistei „Teleormanul Cultural” – ediția decembrie 2025
- CODE Kids Teleorman – Roboțeii Interactivi – Activitate de sărbătoare
- Biblioteca Altfel
