Zoe Dumitrescu-Bușulenga – 105 ani de la naștere

Publicat: 20 august 2025

Cu prilejul împlinirii a 105 ani de la nașterea unei personalități de marcă a culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (20 august 1920 – 5 mai 2006), Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman organizează o expoziție aniversară de carte care reunește lucrări semnificative din fondul propriu.

Fiică de jurist și filolog, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost una dintre cele mai strălucite minți ale României culturale din secolul XX – profesor universitar de literatură universală și comparată, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”, vicepreședintă a Academiei Române, precum și membră a unor prestigioase instituții culturale europene.

Activitatea sa academică și intelectuală a fost dominată de studiul literaturii, în special al operei lui Mihai Eminescu, în fața căreia a avut o admirație devotată, fiind considerată una dintre cei mai importanți eminescologi ai României. Deopotrivă exegetă a Bibliei și fin cunoscător al marilor texte ale umanității, a reușit să creeze punți între literatură, filozofie, religie și cultură universală.

În ultima parte a vieții, Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a retras la Mănăstirea Văratec, alegând calea monahală sub numele de Maica Benedicta, iar după trecerea în eternitate a fost înmormântată în cimitirul Mănăstirii Putna – loc emblematic al spiritualității românești.

Expoziția de carte va fi deschisă publicului în perioada 20 – 29 august 2025, într-un spațiu special amenajat în cadrul bibliotecii. Printre titlurile prezentate se numără:

Eminescu – Cultura și creația

Evoluția ideii de om

Literatura și spiritualitate

Renașterea – Umanismul – Dialogul artelor

Vă invităm să (re)descoperim împreună opera și personalitatea unei femei care a dăruit culturii românești erudiție, echilibru și o neobosită căutare a frumosului și adevărului.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics