Cercul pedagogic al învățătorilor – zona Alexandria
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a găzduit luni, 4 mai 2026, activitatea Cercului pedagogic al învățătorilor din zona Alexandria – Clasa Pregătitoare.
Evenimentul a reunit cadre didactice interesate de îmbunătățirea practicilor educaționale și de adaptarea metodelor de predare la nevoile actuale ale elevilor. În cadrul întâlnirii au fost susținute două activități metodico-științifice. „Tehnici diferite de abordare a copiilor la clasă, cu accent pe integrarea celor cu deficit de atenție și hiperactivitate”, susținută de prof. înv. primar Mihaela Gorcea, de la Școala Gimnazială Nanov. Prezentarea a evidențiat strategii moderne de lucru cu elevii, punând accent pe incluziune și adaptarea demersului didactic la particularitățile fiecărui copil.
„Învățământul simultan în mediul școlar: avantaje, limite și perspective”, susținută de prof. înv. primar Alina Florina Ogrinja, de la Școala Gimnazială Nenciulești. Activitatea a adus în discuție provocările și oportunitățile specifice învățământului simultan, precum și soluții practice pentru eficientizarea procesului educațional.
Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru interactiv, favorizând schimbul de experiență și bune practici între participanți, contribuind astfel la dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice.

Evenimente Recente:
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
- Prietenie… pe o… sfoară
- Vacanța mare a început la bibliotecă
- Premierea tinerilor câștigători ai Concursului de creație literară pentru adolescenți
- Dai o șansă … prin lectură
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
- Biblioteca pentru voi – Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Nicolae Iorga – 155 de ani de la naștere
- Bucuria copilăriei în lumea cărților