Dai o șansă… prin lectură
Vineri, 20 martie 2026, tinerii din cadrul Asociația ”Dai o Șansă,” coordonați de Elena Tănase, au participat la o activitate educativă și creativă desfășurată la Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman, dedicată anotimpului primăvara.
Activitatea a inclus un atelier de creație și poezie, în cadrul căruia tinerii au discutat despre transformările specifice acestui anotimp: topirea zăpezii, apariția primelor flori și întoarcerea păsărilor călătoare. De asemenea, aceștia au citit cu entuziasm poezii din volumul ”Rime colorate”, semnat de Dorina Lucia Balasz Mureșan, și au colorat imagini tematice de primăvară.
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman și Asociația „Dai o Șansă” continuă să susțină dezvoltarea personală a tinerilor prin activități educative și culturale, promovând lectura ca instrument esențial de învățare și inspirație.

Evenimente Recente:
- Tainele bibliotecii
- Virginia Woolf – 85 de ani de la moarte
- Ziua Mondială a Teatrului
- Ziua Autorilor Europeni, ediția a IV-a
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman
- Ziua Mondială a Povestitului | Ziua Internațională a Poeziei
- Dai o șansă… prin lectură
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
