Expoziție de pictură – Reverii de toamnă
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, în colaborare cu Asociația Centro Pro Arta Contemporane Alexandria, organizează, Joi, 4 decembrie 2025, de la ora 11.00, expoziția de pictură Reverii de toamnă, un eveniment dedicat celebrării frumuseții și melancoliei anotimpului recent încheiat.
Expoziția reunește 29 de lucrări realizate de 8 artiști plastici, provenind din generații diferite și abordând stiluri variate, de la abstracțiuni expresive până la reprezentări realiste. Diversitatea tehnicilor – tuș, acrilic și ulei – aduce un plus de dinamism și profunzime discursului vizual, fiecare creație surprinzând într-un mod personal tonurile, vibrațiile și emoțiile toamnei. Vor expune: Flori Lungu, Florica Olteanu, Cornelia Mâțulescu, Elena Andrei, Maria Carmen Simulescu, Diana Badea, Alessia Deacu, Delia Constantin.
Titlul expoziției, Reverii de toamnă, evocă atmosfera contemplativă și nostalgia unui anotimp care se retrage, lăsând în urmă culori, amintiri și stări pe care artiștii le-au transpus în lucrările lor.
Curatorul expoziției va fi pictorul Tudor Șerbănescu, care propune un parcurs vizual coerent și sensibil, menit să ofere publicului o experiență artistică autentică.

Evenimente Recente:
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi
- Dublă lansare de carte: o întâlnire cu poezia, memoria și spațiul cultural
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, alături de comunitatea bibliotecarilor la Conferința Națională ANBPR BIBLIOPUBLICA 2026
- Clubul „Echilibru la orice Vârstă” – mișcare, natură și bucuria lecturii
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere