Ștefan Mitroi – 70 de ani – ”Între destin și cuvânt”

Publicat: 5 mai 2026

Consiliul Județean Teleorman și Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman au organizat luni, 4 mai 2026, un eveniment cultural deosebit, dedicat aniversării a 70 de ani de viață ai scriitorului Ștefan Mitroi, născut în satul Siliștea, comuna Vitănesti, județul Teleorman.

Manifestarea s-a desfășurat într-o atmosferă emoționantă, în fața unui public numeros, și a adus un omagiu unei personalități marcante a literaturii contemporane. Autor a peste 35 de volume de proză, poezie, literatură pentru copii și teatru, membru al Uniunii Scriitorilor din România și laureat al mai multor premii naționale și internaționale, Ștefan Mitroi a fost celebrat pentru contribuția sa la cultura română.

Evenimentul a debutat cu proiecția unui film realizat de interpreta de muzică populară Floarea Calotă, evocând copilăria scriitorului, satul natal și figura mamei sale.

Managerul bibliotecii, Valentina Pașa, a subliniat importanța momentului aniversar și a prezentat invitații prezenți. Printre aceștia s-a numărat și domnul președinte al Consiliului Județean Teleorman, domnul Adrian Gâdea, care și-a exprimat aprecierea pentru activitatea scriitorului, numindu-l „ambasador al județului” și oferindu-i o plachetă aniversară în semn de recunoștință.

Vizibil emoționat, Ștefan Mitroi a vorbit despre legătura sa profundă cu Teleormanul, pe care l-a descris drept „locul din lume unde îmi este cel mai bine, chiar și atunci când îmi este rău”.

Cu acest prilej a avut loc și lansarea celui mai recent volum de poezie al autorului, „Om de pământ”, apărut la Editura Junimea. Prezența directoarei editurii, Simona Modreanu, a adăugat un plus de valoare și emoție evenimentului, iar cuvintele sale au subliniat nu doar o colaborare îndelungată, ci și o apreciere sinceră și profundă pentru opera lui Ștefan Mitroi. Afirmația prin care l-a numit scriitorul său preferat reflectă nu doar admirația personală, ci și valoarea incontestabilă a operei sale.

Totodată, a fost prezentat volumul dedicat operei scriitorului “Ștefan Mitroi: cu aripi de pământ prin cer”, semnat de criticul literar Ana Dobre și publicat la Editura Vinea. Cartea a fost adusă la Alexandria de directorul editurii, Nicolae Tzone, prieten și fost coleg al scriitorului.

Despre personalitatea și opera autorului au vorbit, de asemenea, poeta Nicoleta Milea, istoricul literar Stan V. Cristea, jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan și fostul prim-procuror și autorul Dan Botez.

Cei care nu au fost prezenți fizic la eveniment au transmis mesaje video de apreciere: PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Nichita Danilov, poet, și Daniel Cristea-Enache, critic literar.

La eveniment au participat și reprezentanți ai administrației județene și locale: administratorul public al județului Teleorman, Florin Piper, viceprimarul municipiului Alexandria, Augustin Ioan, administratorul public al municipiului Alexandria, Octavian Teodorescu, dar și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Teleorman, Ciprian Agapie. Au fost prezenți, de asemenea, scriitori, consăteni ai autorului, prieteni, cadre didactice și elevi.

Au fost oferite plachete aniversare, diplome de excelență și numeroase mesaje de „La mulți ani”, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață ai scriitorului. De asemenea, Ștefan Mitroi a acordat autografe și a dăruit cărți celor prezenți.

Evenimentul a reconfirmat valoarea și impactul operei lui Ștefan Mitroi asupra culturii române, precum și atașamentul profund al comunității față de unul dintre cei mai reprezentativi fii ai Teleormanului.

La mulți ani, dragă scriitor Ștefan Mitroi!

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics