„Influența tehnologiei asupra creativității tinerilor”

Publicat: 20 februarie 2026

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, organizează joi, 26 februarie 2026, ora 11:00, în Sala de lectură, dezbaterea cultural-educativă intitulată „Influența tehnologiei asupra creativității tinerilor”.

Evenimentul este coordonat de scriitoarea Evelyne Croitoru, membră în Comitetul Director al Filialei București – Poezie din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, cronicar literar și realizator TV.

Dezbaterea se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani și își propune să abordeze un subiect de maximă actualitate: modul în care tehnologia influențează creativitatea umană, procesul de creație și dezvoltarea personală a tinerilor.

Programul evenimentului va cuprinde:

• prezentarea invitaților (profesori, scriitori și alți participanți);

• introducerea temei dezbaterii;

• sesiune interactivă în care elevii, profesorii și invitații vor putea interveni și își vor exprima opiniile;

• un scurt moment poetic susținut de coordonatoarea dezbaterii;

• concluzii și fotografie de grup.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate teme precum:

• definirea creativității, imaginației și originalității;

• trăsăturile omului creativ: inteligența, sensibilitatea, spontaneitatea, receptivitatea, asociativitatea;

• impactul platformelor digitale asupra vizibilității creatorilor;

• rolul bibliotecilor și al resurselor digitale (Proiectul Gutenberg, Open Library) în accesul la cultură;

• colaborarea globală facilitată de tehnologie;

• riscurile dependenței digitale;

• influența tehnologiei asupra creierului;

• drepturile de autor, inteligența artificială și problematica plagiatului;

• metode de îmbunătățire a creativității în rândul tinerilor.

Evenimentul va avea un caracter interactiv și va dura aproximativ o oră și cincisprezece minute, oferind participanților oportunitatea de a reflecta asupra relației dintre tehnologie și actul creativ, într-un cadru deschis dialogului și schimbului de idei.

Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman invită elevii, cadrele didactice și toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată unei teme esențiale pentru generația digitală.

Statistici Web


There was an Analytics API service error 400: Error calling GET https://www.googleapis.com/analytics/v3/management/accounts/72579701/webproperties/UA-72579701-1/profiles: (400) Universal Analytics is deprecated. Please migrate to GA4.Error - Account ID is blank
0
Vizitatori
zi anterioara
Powered By Google Analytics