Ștefan Mitroi – 70 de ani – Între destin și cuvânt
Consiliul Județean Teleorman și Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria și Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman organizează luni, 4 mai 2026, începând cu ora 14:00, la Sala de lectură, evenimentul cultural intitulat „Între destin și cuvânt”, dedicat scriitorului Ștefan Mitroi, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață.
Manifestarea își propune să aducă în prim-plan personalitatea literară a autorului, precum și contribuția sa semnificativă la literatura contemporană românească. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul invitați de seamă – Floarea Calotă, Ana Dobre, Nicoleta Milea, Stan V. Cristea și Nicolae Tzone – care vor evoca repere esențiale din activitatea și opera scriitorului aniversat.
Invitat special al întâlnirii va fi prof. univ. dr. Simona Modreanu, director al Editurii Junimea, instituția la care a apărut și cel mai recent volum semnat de Ștefan Mitroi, „Om de pământ”.
Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de literatură și celor interesați de dialogul cultural autentic, oferind un prilej de reflecție asupra destinului și creației unui scriitor important al literaturii române contemporane.

Evenimente Recente:
- Lucian Blaga – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Ștefan Mitroi – 70 de ani – ”Între destin și cuvânt”
- Cercul pedagogic al învățătorilor – zona Alexandria
- Noutăți editoriale – luna mai 2026
- Cenaclul „Teleormanul Cultural”
- Dincolo de cuvinte
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Tainele bibliotecii
- Mihaela Albu –lansare de carte
