Zilele Bibliotecii Naționale a României
În perioada 9-10 decembrie 2019 s-a desfășurat ediția a XXII-a a Zilelor Bibliotecii Naționale a României. Marcând împlinirea a trei decenii de libertate de gândire și de inițiativă, odată cu sfârșitul regimului comunist, în decembrie 1989, programul manifestărilor a inclus vernisajul expoziției Reportaj în România liberă: 13 ianuarie – 11 iunie 1990, care cuprinde 100 de fotografii realizate în primele luni de după răsturnarea regimului comunist, de foto-jurnalistul Emanuel Tânjală, revenit special în România după un exil de aproape un deceniu. Aceste fotografii-document din urmă cu 30 de ani dovedesc o tulburătoare putere de evocare. Realizat de Biblioteca Naţională în colaborare cu Uniunea Scriitorilor şi cu Grupul Editorial ART, evenimentul Un centenar al cărții românești – 100 de ani de la înființarea Editurii Cartea Românească a urmărit să celebreze cea mai veche editură de la noi, una dintre instituţiile care au contribuit, de-a lungul ultimului veac, la instruirea tinerilor, dar şi a adulților. La dezbatere au participat scriitorii și criticii literari: Ion Bogdan Lefter, Dan Gulea – autorul monografiei „Cartea Românească 100. Un simbol al culturii românești”, Călin Vlasie – coordonator al Editurii Cartea Românească, în cadrul Grupului Editorial ART. Editura Cartea Românească a fost condusă timp de 10 ani și de scriitorul teleormanean Marin Preda (dec. 1969-mai 1980), a cărui contribuție importantă a fost evidențiată de către vorbitori. Programul evenimentelor a mai cuprins: concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri profesionale, lansări de carte și inaugurarea mini-librăriei Bibliotecii Naționale – BIBLIOstand.
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a fost reprezentatată la manifestările dedicate Zilelor Bibliotecii Naționale a României de către Nicoleta Alexe și Dana Onel, bibliotecare.
Imagini de la eveniment:
Evenimente Recente:
- Dincolo de cuvinte
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Tainele bibliotecii
- Mihaela Albu –lansare de carte
- Ziua Națională a Bibliotecarului | Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Ziua Națională a Bibliotecarului
- Mircea Eliade – 40 de ani de la moarte
- „Bătălia Cărților” – ediția 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II




