Anunt Eveniment „Simpozionul Județean cu tema Miron Radu Paraschivescu – 45 de ani de la trecerea în neființă”
Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, organizează Simpozionul Județean cu tema Miron Radu Paraschivescu – 45 de ani de la trecerea în neființă. Poet, eseist și publicist, acesta s-a născut la data de 2 octombrie 1911, la Zimnicea.
Apropierea de personalitatea și opera lui Miron Radu Paraschivescu, a constituit o provocare pentru teleormăneni. Lucrarea Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic, a doamnei Ana Dobre, critic și eseist, a fost inițial, o teză de doctorat, sub îndrumarea academicianului Eugen Simion, devenind în timp un studiu monografic.
Prezentă la eveniment, doamna Ana Dobre, va vorbi despre Jurnalul unui cobai.
Vor participa la simpozion, oameni de cultură teleormăneni, printre care amintim: Florea Burtan, Stan V. Cristea, bibliotecari de la Biblioteca Orășenească “Miron Radu Paraschivescu” Zimnicea și Biblioteca Municipală “Gala Galaction”, Roșiorii de Vede, membrele Clubului Femina 2005, utilizatori ai serviciilor de bibliotecă.
Istoricul literar, domnul Stan V. Cristea va susține comunicarea “Un studiu literar: Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic”.
Domnul Bibina Marian, profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic Zimnicea, va susține materialul cu tema: “De la Cîntice țigănești către complexitatea personalității lui Miron Radu Paraschivescu.”
Moderatorul activității este doamna bibliotecară Geanina Burcea.
Deși astăzi, Marin Radu Paraschivescu interesează, conform statisticilor exclusiv prin volumele Cântice țigănești și Jurnalul unui cobai, Biblioteca Județeană propune prin expoziția de carte organizată la Sala de lectură, volumele de versuri: Laude, Poezii, Versul liber, Ultimele, Poeme, Declarația patetică, Tristele, volumele de proză: Bîlci la Rîureni , Drumuri și răspîntii, Amintiri și studiul monografic Miron Radu Paraschivescu- eternul eretic.
Evenimentul se va desfășura la Sala de lectură a instituției, miercuri, 17 februarie 2016, începând cu orele 10.
Evenimente Recente:
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere
- Ziua Mondială a Educației
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală
