Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman organizează joi, 1 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită anual la nivel mondial la data de 1 octombrie.
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice reprezintă un moment important de recunoaștere și apreciere a contribuției pe care generațiile vârstnice o aduc familiilor și comunității. Este, totodată, o ocazie de a atrage atenția asupra respectului, demnității, incluziunii sociale și dreptului persoanelor vârstnice de a participa activ la viața societății.
Instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1990, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost celebrată pentru prima dată în 1991, iar în acest an marchează 35 de ani de la prima celebrare. De-a lungul timpului, această zi a devenit un prilej de reflecție asupra rolului pe care persoanele vârstnice îl au în transmiterea valorilor, tradițiilor, memoriei și experienței între generații.
În acest spirit, evenimentul organizat de Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman își propune să creeze un spațiu de întâlnire și dialog, în care participanții să își poată împărtăși amintirile, poveștile și experiențele de viață. Relatările personale vor transforma întâlnirea într-un veritabil exercițiu de memorie și de valorizare a patrimoniului uman al comunității.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună oamenii, poveștile și amintirile care dau valoare comunității noastre!

Evenimente Recente:
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi
- Dublă lansare de carte: o întâlnire cu poezia, memoria și spațiul cultural
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, alături de comunitatea bibliotecarilor la Conferința Națională ANBPR BIBLIOPUBLICA 2026
- Clubul „Echilibru la orice Vârstă” – mișcare, natură și bucuria lecturii
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere