Din suflet pentru mama
Vineri, 7 martie 2025., la Sala de lectură a Bibliotecii Județene Marin Preda Teleorman a avut loc o activitate dedicată primăverii și Zilei de 8 Martie.
Cu această ocazie, elevii claselor I, a II-a și a IV-a de la Școala Gimnazială Vitănești, îmbrăcați în alb și roșu, culori specifice mărțisorului, au adus în atenția publicului prezent respectul purtat mamei. Sub îndrumarea cadrelor didactice Mariana Bugean, Liliana Dumitru și Alin Tăiatu, elevii au recitat poezii, au cântat, au dansat pe melodii specifice sărbătorii și au lansat baloane colorate, un simbol al dragostei pentru femei și mame.
În semn de apreciere pentru programul prezentat, talentații elevi au primit din partea bibliotecarilor răvașe de primăvară, pregătite special pentru ei.
Aceste activități au avut ca scop marcarea Zilei de 8 Martie și au adus bucurie elevilor, cadrelor didactice și bibliotecarilor, deopotrivă.

Evenimente Recente:
- Ziua Universală a Iei
- Prietenie… pe o… sfoară… – la Școala Gimnazială Nr. 7 Alexandria
- Cartea de vacanță
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
- Prietenie… pe o… sfoară
- Vacanța mare a început la bibliotecă
- Premierea tinerilor câștigători ai Concursului de creație literară pentru adolescenți
- Dai o șansă … prin lectură
- Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale
- Biblioteca pentru voi – Școala Gimnazială nr. 7 Alexandria