Ziua Europeană a Limbilor
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a marcat vineri, 26 septembrie 2025, Ziua Europeană a Limbilor, printr-un eveniment cultural-educativ organizat în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria. Activitatea, intitulată sugestiv „Călătorie în universul limbilor”, a reunit elevi talentați și cadre didactice dedicate, într-un program divers și complex, susținut în trei limbi europene: engleză, franceză și spaniolă.
În deschiderea evenimentului, managerul instituției, doamna Valentina Pașa, a subliniat importanța cunoașterii limbilor străine în formarea personală și profesională a tinerilor și a felicitat elevii și profesorii implicați pentru dăruirea și creativitatea lor.
Programul a debutat cu prezentarea semnificației Zilei Europene a Limbilor, realizată de eleva Andreea Pistol, moderatoarea manifestării. Publicul a fost încântat de momente artistice variate: recitări de poezii clasice și creații originale în limbile engleză și franceză, un monolog scenic intitulat „O voce, două suflete, o singură poveste”, interpretat de Anamaria Dragu, precum și scenete pline de mister și umor, jucate în limba engleză.
Atmosfera a fost completată de momente muzicale în limbile franceză, engleză și spaniolă, dar și de expoziția de desene „Cuvinte și culori ale lumii”, realizată de elevii colegiului.
În plus, tinerii au realizat și un video-interviu interactiv, în cadrul căruia au răspuns la întrebarea: „A învăța sau a nu învăța limbi moderne? Asta e întrebarea!”, oferind perspective personale despre rolul și importanța limbilor străine în viața lor.
Întreaga activitate a fost coordonată de cadrele didactice: Mădălina Calotă, Elena Mitran, Adriana Rizescu, Mădălina Lungu, Claudia Tudor, Ioana Budică, Aurelia Nedelcuță și Cezarina Țînțăreanu-Mircea, care au sprijinit și îndrumat elevii în această „călătorie” prin diversitatea lingvistică și culturală a Europei.
Prin acest eveniment, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman și Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria au oferit comunității locale un exemplu de implicare, creativitate și promovare a valorilor europene.
Evenimente Recente:
- Noutăți editoriale – luna octombrie 2025
- Ziua Europeană a Limbilor
- Code Kids Teleorman – Roboțeii Interactivi – a treisprezecea întâlnire
- Code Kids Teleorman – Roboțeii Interactivi – a douăsprezecea întâlnire
- DAI O ȘANSĂ… prin lectură
- George Bacovia – 144 de ani de la naștere
- Biblioteca de vară – retrospectivă
- Recomandare la lectură
- Biblioteca de Vară – Siguranța minorilor
- Constantin Salcia – 115 ani de la naștere