Dublă lansare de carte la Biblioteca Județeană
Cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman organizează marți, 26 august 2025, ora 11:00, la Sala de lectură, un eveniment cultural de excepție: o dublă lansare de carte semnată de doi apreciați scriitori teleormăneni.
Poetul George Băicoianu își prezintă cititorilor antologia de poezii Rădăcinile dorului, apărută la Editura Aius, Craiova, 2025, un volum care adună în paginile sale profunzimea emoțiilor și vibrația cuvântului poetic.
Scriitorul Cristian Gabriel Moraru aduce în fața comunității volumul Ciuleanda ideilor mele, un rafinat joc de poeme și aforisme, publicat la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2025.
Invitate să prezinte cele două apariții editoriale sunt scriitoarele Domnița Neaga și Virginia Vini Popescu, care vor oferi publicului perspective critice și impresii de lectură.
Evenimentul va fi îmbogățit de un moment muzical susținut de Nicușor Lină, ce va interpreta și piese pe versurile poetului George Băicoianu, adăugând emoție și sensibilitate artistică întâlnirii.
Întâlnirea literară va fi moderată de doamna Valentina Pașa, managerul Bibliotecii Județene Marin Preda Teleorman.
Publicul este așteptat să celebreze cultura locală și să descopere universul creativ al scriitorilor teleormăneni.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere
- Târgul de carte Arthur
- „Prietenie… pe o… sfoară…” – final de proiect – 2026
- Octavian Paler – 100 de ani de la naștere
- Noutăți editoriale – luna iulie 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Dezvoltarea competențelor digitale de bază pentru cetățeni – DigitalSTARs
- ”Prietenie… pe o… sfoară…” la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria