Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii și Tineret
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman organizează marți, 2 aprilie 2024, la Compartimentul Împrumut pentru copii, o expoziție de carte ce cuprinde titluri din literatura română și universală, dar și sesiuni de lectură pentru cititori cu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii și Tineret.
Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii și Tineret este celebrată din anul 1967 în toată lumea pe data de 2 aprilie, ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen, cu scopul de a promova cărțile pentru copii și pentru a-i încuraja pe cei mici să aprecieze literatura și să-și dezvolte dragostea pentru cărți și lectură.
Amintim câteva titluri care se regăsesc în expoziție: Hans Christian Andersen – Crăiasa Zăpezii, H. Ch. Andersen, Frații Grimm, Selma Lagerlof, Lev Tolstoi, Mark Twain – Povești de Crăciun, Charles Perrault – Frumoasa din pădurea adormită, Jacqueline Davies – Războiul limonadei, Alexandre Dumas – Cei trei mușchetari, Seria Mari povestitori români- Cele mai frumoase povești, Pagini alese din literatura pentru copii – Cheița comorilor, I. L. Caragiale – D-l Goe, Olina Ortiz – Îmi place de mine așa cum sunt, Otilia Cazimir – Poezii, Ion Creangă – Capra cu trei iezi, Seria PRIMELE MELE POVEȘTI – Spiridușii cizmari, Ciobănașul mincinos, O șoricică încrezută.
Bibliotecarii invită cititorii la sesiuni de lectură.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere