Ziua internațională împotriva consumului și traficului ilicit de droguri
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a găzduit miercuri, 26 iunie 2024, la Sala de lectură, între orele 10.00-14.00, o serie de activități preventiv-educative cu ocazia Zilei internaționale împotriva consumului și traficului ilicit de droguri.
Manifestarea a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la problema majoră pe care o reprezintă drogurile și traficul de droguri pentru societate.
Cu acest prilej, Oana Ioan – coordonator și Paula Popescu – subcomisar din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Teleorman, în colaborare cu Maria Constantin, Mihaela Buga și Ion Voivozeanu – cadre medicale din cadrul Direcției de Sănătate Publică Teleorman și Diana Mușat – subcomisar din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat un Târg al Serviciilor de Prevenire și Asistență în domeniul Drogurilor cu tema Datele sunt clare – investiți în prevenire.
Celor 145 de copii, tineri și adulți, participanți la activitate, le-au fost distribuite de către organizatori materiale promoționale și informative (brățări liniare/silicon, brelocuri, pelerine ploaie, lanterne, baloane, sticle, dar și broșuri) și au fost utilizați ochelarii care simulează efectele consumului de droguri.

Evenimente Recente:
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Constantin Noica – 117 ani de la naștere