Ora de lectură Clubul de carte

În cadrul parteneriatului educațional Clubul de carte încheiat între Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Alexandria și Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, am desfășurat astăzi, marți, 10 septembrie 2024, o sesiune de lectură împreună cu elevii clasei a III-a C, coordonați de prof. înv. primar Florentina Geantă.
Scopul acestui proiect este cultivarea gustului pentru lectură, pentru frumos, exersarea limbajului și a posibilităților de comunicare, precum și stimularea interesului pentru citit în perioada scolarității mici.
Activitățile se vor desfășura pe parcursul întregului an școlar 2024-2025 prin: ore de lectură, vizionări de film, program de desene animate, programe artistice și expoziții de carte.
Pe parcursul activității de astăzi cei mici au lecturat povestea Amnarul de Hans Christian Andersen, o poveste plină de tâlc, despre un soldat simplu, dar încrezător în sine. Datorită îndrăznelii de a visa și minții sale agere, el reușește să depășească greutățile care îi apar în cale și să-și îndeplinească visul de a duce o viață îmbelșugată și chiar să fie alesul inimii unei fete de împărat.
Povestea a fost interesantă și captivantă, iar copiii s-au adaptat imediat, punând întrebări pline de curiozitate, dar și răspunzând corect.
După momentul de lectură activitatea a continuat cu o vizită la Compartimentul Împrumut la domiciliu pentru copii.
Următoarea activitate va avea loc săptămâna viitoare.

Evenimente Recente:
- Echilibru la orice vârstă – bucuriile și aromele toamnei
- Biblioteca Altfel
- Mihail Sadoveanu– 65 de ani de la moarte
- Dan Puric, întâlnire cu publicul alexăndrean la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi