Ziua Mondială a Artei
Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, marchează miercuri, 15 aprilie 2026, ora 12.00, Ziua Mondială a Artei, un moment dedicat celebrării creativității, expresiei libere și rolului artei în dezvoltarea spirituală a comunității.
Sub genericul ”Univers în linii și culoare”, instituția organizează o expoziție de pictură, grafică și obiecte decorative semnată de Alisia Mocanu, elevă la Colegiul Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” Alexandria, o prezență artistică promițătoare care propune publicului o incursiune autentică în sensibilitatea și imaginația noii generații. Evenimentul va fi completat de un moment de dans contemporan susținut de tânăra artistă, adăugând dimensiune și dinamism dialogului dintre formele de expresie artistică. Alături de Alisia Mocanu vor fi prezenți profesorii Maria Carmen Simulescu și Ioan Diaconu.
În același context, la Sala de lectură va fi organizată și expoziția de carte ”Arta, pe înțelesul inimii”, menită să apropie publicul de marile repere ale creației artistice și să faciliteze o înțelegere accesibilă, dar profundă, a limbajului vizual.
Ziua Mondială a Artei este marcată anual, pe data de 15 aprilie, cu scopul de a aduce recunoștință oamenilor de artă ce au dezvoltat cultura și spiritualitatea universală. Această dată marchează și ziua de nașterea a marelui pictor, sculptor, arhitect și inventator Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452–2 mai 1519), simbol al culturii și artei.

Evenimente Recente:
- Dincolo de cuvinte
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Tainele bibliotecii
- Mihaela Albu –lansare de carte
- Ziua Națională a Bibliotecarului | Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Ziua Națională a Bibliotecarului
- Mircea Eliade – 40 de ani de la moarte
- „Bătălia Cărților” – ediția 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
