Mircea Scarlat – 65 de ani de la naștere
Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman, a organizat la Sala de lectură, joi, 7 aprilie 2016, orele 11, simpozionul cu tema „65 de ani de la nașterea scriitorului teleormănean Mircea Scarlat”.
Participanții la simpozion, au avut ocazia să se informeze despre viața și activitatea scriitorului Mircea Scarlat (10 apr. 1951, Cervenia, jud. Teleorman – 18 dec. 1987, Bucureşti)
Au fost prezentate cărțile pe care Mircea Scarlat, în scurta sa viață, a reuşit să le publice, cărţi de critică şi istorie literară scrise cu profesionalism: Introducere în opera lui Miron Costin ( 1976), Ion Barbu. Poezie şi deziderat (1981), Introducere în opera lui Cezar Bolliac (1985), George Bacovia – nuanțări (1987) şi mai ales, să ducă la bun sfârşit o lucrare de mare anvergură, Istoria poeziei româneşti, publicată în patru volume, la Editura Cartea Românească, în perioada 1982-1990 (şi reluată în trei volume, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu, la Ed. „Teleormanul liber” din Alexandria, în 2003).
Au fost amintite și creațiile apărute postum: Istoria poeziei românești, volumul IV(1990), Posteritatea lui Creangă (1990) și Un romantic întârziat (2002).
La simpozion au participat elevi și profesori din cadrul Liceului Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria.
Comunicatele despre viața și opera scriitorului Mircea Scarlat au fost susținute de profesorii: Buciu Mariana, Topologeanu Ioana, Moț Maria, Grigore Aneta, Armeanu Clara, Vlad Stela, Mocanu Carmen, Daciu Victoria, Putineanu Manuela.
Elevi ai claselor IX-XII, de la același liceu, au susținut momente poetice și au prezentat capitole din istoria poeziei românești.
Expoziția de carte organizată sub genericul: Mircea Scarlat – scriitor teleormănean, a completat activitatea.
Imagini de la eveniment
Evenimente Recente:
- Ziua Mondială a Mediului
- Ziua Internațională a Copilului
- Noutăți editoriale – luna iunie 2026
- Clubul Code Kids Teleorman – „Roboțeii Interactivi” – Modulul II
- Activitate de pregătire a elevilor Centrului Județean de Excelență Teleorman
- Biblioteca pentru voi – Grădinița cu P. P. nr. 4 Alexandria
- Prietenie… pe o… sfoară
- „În lumea poveștilor” – ediția a XVII-a
- Biblioteca pentru tineri
- Întâlnire specială cu scriitorul Petre Crăciun la bibliotecă



