Biblioteca pentru adolescenți
Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, demarează luni, 2 mai 2022, un nou proiect cultural prin care își propune să promoveze, la nivelul unităților de învățământ liceal din municipiul Alexandria, atât noutățile editoriale achiziționate, specifice adolescenților, cât și serviciile de care aceștia pot beneficia frecventând biblioteca.
Prima activitate de acest fel va avea loc la Liceul teoretic “Al. D. Ghica”, participanți fiind elevii clasei a IX-a A, coordonați de prof. Silvia Păun și bibliotecara Adriana Gheorghe.
Data de 2 mai nu a fost aleasă întâmplător, ci pornind de la faptul că, începând din anul 2004, se serbează “Ziua Națională a Tineretului”, prilej cu care sunt organizate diverse activităţi culturale, sociale, artistice şi sportive, ce vizează domeniile de interes ale tinerilor.
Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman și-a propus să marcheze această zi în mijlocul adolescenților, printr-un program în care sunt cuprinse următoarele: “2 Mai – Ziua Națională a Tineretului”, “Calendarul cultural al zilei”, “Noutăți pentru tineri în colecțiile Bibliotecii Județene”, “Bătălia cărților” – concurs de lectură pentru adolescenți, ediția 2022.
Activitatea se va desfășura în biblioteca Liceului teoretic “Al. D. Ghica” Alexandria, începând cu ora 900.
Evenimente Recente:
- Echilibru la orice vârstă – bucuriile și aromele toamnei
- Biblioteca Altfel
- Mihail Sadoveanu– 65 de ani de la moarte
- Dan Puric, întâlnire cu publicul alexăndrean la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi
