Anunt de eveniment „31 mai – Ziua Mondială fără Tutun”
Cu scopul de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor, în anul 1987, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat ziua de 31 mai, „Ziua Mondială fără Tutun”.
Agenţia Naţională Antidrog, ca instituţie cu rol integrator al politicilor publice antidrog, prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseşte acest prilej pentru a iniţia campanii de informare şi sensibilizare asupra riscurilor consumului de tutun, dar şi de promovare a prevederilor Convenţiei cadru asupra tutunului.
Totodată prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, se implementează activităţi de prevenire, în cadrul cărora sunt distribuite materiale care conţin sfaturi de a renunţa la consumul de tutun, informaţii cu privire la beneficiile aduse de spaţiile fără fum de ţigară, precum şi motivaţii privind necesitatea respectării cadrului legislativ care interzice fumatul în spaţiile publice.
Ziua Mondială fără Tutun este un bun prilej de conştientizare a populaţiei fumătoare cu privire la consecinţele acestuia.
Ministerul Sănătăţii subliniază încă o dată importanţa prevenţiei, principala preocupare care stă la baza politicilor publice în sănătate și încurajează populația să adopte un stil de viață sănătos, inclusiv prin eliminarea consumului de tutun.
Biblioteca Judeţeană ,, Marin Preda” Teleorman, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Teleorman vor organiza cu acest prilej o expoziţie de carte şi o dezbatere care va fi susţinută de Oana Cristina Ioan, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Teleorman.
Participă la activitate și elevi de la Şcoala Gimnazială nr.5 Alexandria îndrumaţi de doamnele profesor Manuela Carabaşu , Georgiana Guşă şi domnul director Bogdan Doncea, care vor realiza o expoziţie de desene cu titlul ,,Să creştem fără tutun”.
Evenimente Recente:
- Echilibru la orice vârstă – bucuriile și aromele toamnei
- Biblioteca Altfel
- Mihail Sadoveanu– 65 de ani de la moarte
- Dan Puric, întâlnire cu publicul alexăndrean la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi