Avant de mourir
Biblioteca Județeană “Marin Preda” Teleorman a oferit utilizatorilor serviciilor de bibliotecă, vineri, 1 aprilie 2016, orele 12, la Sala de lectură a instituției, un spectacol de teatru cu titlul Avant de mourir , după piesa scrisă de Val Butnaru, distribuția și regia Andreea Dumitrescu și Alex Cruceru, coregrafia Lia Popescu.
Prin această activitate biblioteca a urmărit să dea viaţă cărții, să o facă atrăgătoare şi de folos comunităţii.
Teatrul pe scena bibliotecii, a prezentat cartea în formula ei nemuritoare, reunind peste 120 de participanți.
Spectatorii au descoperit în aproximativ două ore, “o poveste dintr-un subsol prafuit al Parisului. Povestea a doi emigranti pe care ii despart câteva elemente, însa îi apropie, un tangou uitat de întreaga lume și o emoție ascunsă adanc în fiecare dintre cele două suflete – dragostea.”
Andreea Dumitrescu și Alex Cruceru, studenți la actorie în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică București, au îmbinat armonios două genuri, respectiv drama și comedia și au oferit publicului diverse emoții, stări și trăiri, alături de promisiunea că vor reveni pe șcena bibliotecii.
Imagini de la eveniment
Evenimente Recente:
- Clubul „Echilibru la orice Vârstă” – mișcare, natură și bucuria lecturii
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere
- Ziua Mondială a Educației
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură


