Biblioteca Județeană Marin Preda prezentă la Conferința ANBPR
În intervalul 11-12 noiembrie 2024 a avut loc Conferința ANBPR BiblioPUBLICA, cu tema Rețeaua bibliotecilor publice – infrastructură dinamică de sprijin privind prioritățile de dezvoltare durabilă, organizată de Asociația Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României.
În cadrul celor două zile de conferință, au fost prezentate parteneriate și proiecte internaționale pentru sustenabilitate, bune practici în sprijinul bibliotecilor viitorului, societăți incluzive bazate pe participare socială activă şi multe alte teme interesante.
Evenimentul a adus împreună bibliotecari din bibliotecile publice din România, dar și invitați din Bulgaria, Serbia și Republica Moldova experți naționali și internaționali, precum și reprezentanți ai societății civile, ai sectorului privat și pasionați din domeniu.
Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a fost reprezentată de managerul instituției, doamna Valentina Pașa.

Evenimente Recente:
- Echilibru la orice vârstă – bucuriile și aromele toamnei
- Biblioteca Altfel
- Mihail Sadoveanu– 65 de ani de la moarte
- Dan Puric, întâlnire cu publicul alexăndrean la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
- Clubul de lectură – Cuza Readers – octombrie 2026
- Ziua Internațională a Bastonului Alb
- Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
- Dincolo de cuvinte
- „Echilibru la orice vârstă” – o nouă întâlnire dedicată stării de bine și echilibrului
- Prevenirea violenței domestice începe cu fiecare dintre noi