Biblioteca pentru voi – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alexandria
Miercuri, 5 noiembrie 2025, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman a desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului educativ „Biblioteca pentru voi” la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alexandria, în cadrul activităților dedicate promovării lecturii în rândul copiilor.
Zeci de elevi au participat cu interes la activitatea susținută de bibliotecarii instituției, care le-au vorbit copiilor despre rolul și importanța bibliotecii în formarea lor, despre bucuria lecturii și oportunitățile de învățare pe care aceasta le oferă.
Cei mici au aflat informații despre activitățile și proiectele dedicate vârstei lor, precum și despre cele mai noi apariții editoriale din literatura pentru copii, disponibile la Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman.
La final, bibliotecarii i-au invitat pe elevi să viziteze biblioteca, un spațiu unde lectura se îmbină cu jocul, imaginația și dorința de a învăța lucruri noi.


Evenimente Recente:
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere
- Ziua Mondială a Educației
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală