Cântec pentru copilărie
Joi, 31 mai 2018 ora 1530, la Sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, grupul vocal-instrumental RAMURI, sub îndrumarea domnului profesor Tudor Grosu, a susținut un recital de cântece dedicat zilei de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului.
Părinți, bunici și elevi ai Școlii gimnaziale ,,Alexandru Colfescu” din Alexandria, precum și alți utilizatori ai serviciilor bibliotecii, au avut ocazia să se bucure de un program ce a cuprins cântece din repertoriul românesc și internațional, în limba română, italiană, engleză și franceză.
Programul propus a oferit clipe de bucurie atât copiilor care au cântat, cât și celor care i-au ascultat și și-au amintit de copilăria lor.
Imagini de la eveniment:
Evenimente Recente:
- „Doruri în straie de îngeri” – o întâlnire cu poezia, muzica și dorul
- „Versuri pentru prichindei”, o întâlnire cu poezia și bucuria copilăriei
- Biblioteca de Vară – Demonstrații de prim ajutor
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”
- Ion Barbu – 65 de ani de la trecerea în eternitate
- Noutăți editoriale
- „Biblioteca de Vară” – „Biblioteca echilibrului interior”
- „Biblioteca de vară” – 104 ani de la nașterea scriitorului Marin Preda
- Biblioteca de vară – Primii pași în Inteligența Artificială
- Biblioteca de Vară – „O vară în siguranță”







