Clubul de lectură – Cuza Readers – noiembrie 2023
Joi, 8 noiembrie 2023, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman a avut loc cea de-a treia întâlnire din acest an, în cadrul Clubului de lectură Cuza Readers, al Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Alexandria.
Liceenii, coordonați de doamna profesoară Violeta Moț, au discutat pe marginea cărții O mare de lacrimi, scrisă de Ruta Sepetys. În acest volum, autoarea oferă o captivantă ficțiune istorică, pornind de la un episod zguduitor petrecut spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o tragedie înscrisă în istorie drept cel mai cumplit dezastru maritim – scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltică.
Adolescenții, pasionați de lectură, au dezbătut fiecare capitol al cărții și au adus în discuție personajele, precum și descrierea împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia. Pentru a înțelege mai bine acțiunea și trăirile personajelor, tinerii au pus accent și pe munca de cercetare și documentare pe care autoarea Ruta Sepetys a întreprins-o în scrierea romanului O mare de lacrimi.
Clubului de lectură i s-au alăturat noi membri, aceștia aflându-se la prima participare în cadrul activității desfășurate la biblioteca județeană.
Pentru următoarea lor întâlnire, dintre propunerile de titluri oferite de doamna profesoară Violeta Moț, tinerii au ales să citească cartea A doua doamnă Gioconda, autor E.L. Konigsburg.

Evenimente Recente:
- Zaharia Stancu – 124 de ani de la naștere
- Ziua Mondială a Educației
- 1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
- Noutăți editoriale
- „Echilibru la orice vârstă” – o invitație la mișcare, relaxare și stare de bine
- Ziua Dreptului de a Ști
- Ziua Europeană a Limbilor
- Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, prezentă la Zilele Europene ale Patrimoniului 2026
- Dai o șansă prin lectură
- „Chipuri din Memoria Sudului” – artă, memorie și identitate culturală