Gabriel García Márquez (1927-2014) a fost un scriitor columbian, asociat cu genul de realism magic al ficțiunii narative și creditat cu scrierea revigorantă din America Latină. A câștigat premiul Nobel pentru literatură în 1982, pentru un corp de lucrări care includea romane precum „100 de ani de singurătate” și „Iubirea în vremea holerei”.
Realismul magic este un tip de ficțiune narativă care îmbină o imagine realistă a vieții obișnuite cu elemente fantastice. Fantomele umblă printre noi, spun practicanții săi: García Márquez a scris despre aceste elemente cu un simț al umorului iritat și cu un stil de proză onest și inconfundabil.

Gabriel José de la Concordia García Márquez (cunoscut sub numele de „Gabo”) s-a născut la 6 martie 1927, în orașul Aracataca, Columbia , lângă coasta Caraibelor. El era cel mai mare dintre cei 12 copii; tatăl său era funcționar poștal, operator de telegraf și farmacist ambulant, iar când García Márquez avea 8 ani, părinții lui s-au mutat, astfel încât tatăl său să-și găsească un loc de muncă. García Márquez a fost lăsat să fie crescut într-o casă mare dărâmată de bunicii săi materni. Bunicul său Nicolas Márquez Mejia a fost un activist liberal și colonel în timpul Războiului de Mii Zile din Columbia; bunica lui credea în magie și îi umplea capul nepotului cu superstiții și povești populare, dansând fantome și spirite.
Într-un interviu publicat în The Atlantic în 1973, García Márquez a spus că a fost întotdeauna scriitor. Cu siguranță, toate elementele tinereții sale au fost împletite în ficțiunea lui García Márquez, un amestec de istorie, mister și politică pe care poetul chilian Pablo Neruda a comparat-o cu „Don Quijote” de Cervantes.
García Márquez a fost educat la un colegiu iezuit și, în 1946, a început să studieze dreptul la Universitatea Națională din Bogota. Când editorul revistei liberale „El Espectador” a scris un articol de opinie afirmând că Columbia nu are tineri scriitori talentați, García Márquez i-a trimis o selecție de nuvele, pe care editorul le-a publicat ca „Ochii unui câine albastru”.
O scurtă explozie de succes a fost întreruptă de asasinarea președintelui columbian Jorge Eliecer Gaitan. În următorul haos, García Márquez a plecat pentru a deveni jurnalist și reporter de investigație în regiunea Caraibelor, rol la care nu ar renunța niciodată.
García Márquez s-a căsătorit cu Mercedes Barcha Pardo în 1958 și au avut doi copii: Rodrigo, născut în 1959, acum director de televiziune și film în SUA, și Gonzalo, născut în Mexico City în 1962, acum designer grafic.
García Márquez a primit ideea pentru cea mai faimoasă lucrare a sa (Un veac de singuratate) în timp ce conducea de la Mexico City la Acapulco. Pentru a scrie acest lucru, el s-a închis timp de 18 luni, în timp ce familia sa s-a îndatorat cu 12.000 de dolari, dar la sfârșit a avut 1.300 de pagini de manuscris. Prima ediție spaniolă s-a epuizat într-o săptămână și, în următorii 30 de ani, a vândut peste 25 de milioane de exemplare și a fost tradusă în peste 30 de limbi.
Intriga este situată în Macondo, un oraș bazat pe propriul său oraș natal Aracataca, iar saga sa urmează cinci generații de descendenți ai lui José Arcadio Buendía și ai soției sale Ursula, precum și orașul pe care l-au fondat. José Arcadio Buendía se bazează pe propriul bunic al lui García Márquez. Evenimentele din poveste includ o plagă de insomnie, fantome care îmbătrânesc, un preot care levitează când bea ciocolată fierbinte, o femeie care urcă în cer în timp ce spală rufele și ploaie care durează patru ani, 11 săptămâni și două zile.
Într-o recenzie din 1970 a versiunii în limba engleză, Robert Keily de la New York Times a spus că este un roman „atât de plin de umor, detalii bogate și distorsiuni uimitoare încât ne aduce în minte cele mai bune dintre [William] Faulkner și Günter Grass”.
Această carte este atât de bine cunoscută, încât chiar și Oprah a pus-o pe lista ei de cărți care trebuie citite.